Experimentele explozive folosite de "Distrugătorii de mituri" pentru a proba teorii ştiinţifice le-au adus realizatorilor celebrei emisiuni o mulţime de fani. Dar, când măsurile de precauţie nu sunt respectate şi populaţia este pusă în pericol, popularitatea show-ului de la televizor nu este suficientă pentru a-i proteja pe cei responsabili.
În timp ce încercau să înregistreze viteze cu care pleacă un proiectil de pe ţeava unui tun, echipa de la Mythbusters a scăpat de sub control o ghiulea, care s-a lovit de un deal din poligonul de tragere, ricoşând către casele unei suburbii din zona oraşului San Francisco, scrie ABC News.
Proiectilul trebuia să lovească mai multe tomberoane umplute cu apă, dar a tecut pe deasupra acestora şi a ricoşat din peretele de pământ care îngrădeşte poligonul.
Ghiuleaua a trecut prin uşa unei case, a zburat prin camera de zi şi s-a oprit după ce a găurit un alt perete al casei. Niciun membru al familiei care locuieşte acolo nu a fost rănit. De altfel, aceştia nici măcar nu s-au trezit în momentul în care ghiuleaua le-a trecut prin casă.
Realizatorii emisiunii au anunţat că vor merge în suburbia californiană pentru a discuta cu cei afectaţi, declarând că sunt recunoscători că nimeni nu a fost rănit.
Poligonul de lângă San Francisco a fost folosit, fără incidente, de peste 50 de ori în cadrul emisiunii.
Experimentele explozive folosite de "Distrugătorii de mituri" pentru a proba teorii ştiinţifice le-au adus realizatorilor celebrei emisiuni o mulţime de fani. Dar, când măsurile de precauţie nu sunt respectate şi populaţia este pusă în pericol, popularitatea show-ului de la televizor nu este suficientă pentru a-i proteja pe cei responsabili.
În timp ce încercau să înregistreze viteze cu care pleacă un proiectil de pe ţeava unui tun, echipa de la Mythbusters a scăpat de su