Bugetarii pot contacta specialiştii Fundaţiei pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) pentru a acţiona în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în vederea recuperării sumelor reprezentând plata salariilor restante. FACIAS acordă sprijin gratuit tuturor persoanelor care doresc să-şi apere la CEDO drepturile încălcate de instituţiile statului român. “Potrivit deciziei din 28 noiembrie a Curtii Constituţionale, bugetarii care şi-au câştigat în instanţă drepturile salariale, prin hotărâri definitive, sunt nevoiţi să aştepte până în 2016 pentru a-şi primi banii. În opinia FACIAS, acest termen este excesiv şi lipseşte de conţinut deciziile instanţelor judecătoreşti. De altfel, CEDO a hotărât constant că omisiunea autorităţilor de a executa într-un termen rezonabil o hotărâre definitivă poate antrena o încălcare a articolului 6 alineatul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, mai ales când obligaţia de a dispune executarea deciziei respective revine unei autorităţi administrative”, a precizat Oana Florea, director executiv FACIAS.
Demersul vizează bugetarii care au obţinut hotărâri definitive şi irevocabile în instanţele naţionale şi s-au adresat, în prealabil, biroului executorului judecătoresc pentru punerea în executare a hotărârilor. În judeţul Mureş sunt câteva mii de bugetari care şi-au câştigat drepturile salariale în instanţă. “Din partea Sanitas au câştigat de la Spitalul Clinic Judeţean Mureş, de la Protecţia Copilului, Casa de Asigurări de Sănătate. Altele sun pe rol, la Spitalul de Urgenţă sunt în faza de recurs”, a explicat Maria Dăndărău, secretarul general al CNSLR Frăţia, filiala Mureş.
Bugetarii care doresc să obţină informaţii pot contacta reprezentanţii FACIAS până la data de 15 decembrie, la numărul de telefon 021-335.01.48, pe adresa de e-mail office@facias.org sau la s