Strategia statului român privind gestionarea rezervelor de cupru nu-i permite să joace în „categoria grea” a pieţei de profil. În comparaţie cu alte ţări – Polonia, de exemplu, unde funcţionează grupul controlat de guvern, KGHM, care a intrat în cursa pentru a deveni unul dintre actorii principali în exploatarea şi procesarea cuprului -, România vinde pe rând unităţile de producţie de cupru.

Chiar dacă ar fi putut crea un conglomerat din aceste unităţi şi astfel să ajungă într-o situaţie similară politicii poloneze (lider secund în clasamentul de profil european) de achiziţie a unor mine din Canada cu 3 miliarde de dolari, statul român este nevoit acum să privatizeze şi ultima exploatare activă de cupru, cea de la Roşia Poieni (60% din totalul rezervelor naţionale), gestionată de „Cupru Min”. De altfel, zăcămintele importante de cupru ale României ar fi putut să ofere statului un atu şi o sursă considerabilă de venituri, în condiţiile în care preţurile de pe piaţa de profil au cunoscut o creştere exponenţială. A fost ales înschimb modelul separării unităţilor de exploare a cuprului de cele de prelucrare, astfel că intrarea în competiţie e afost pierdută. Statul a rămas cu minele de cupru şi a privatizat unităţile de prelucrare către investitori străini.

Pentru “Cupru Min”, statul vrea să obţină cel puţin 60 de milioane euro, în condiţiile datoriilor de 60 milioane de lei ale societăţii. În cazul exploatării miniere de la Moldova Nouă, acum în faliment, aceasta aparţine elveţienilor de la “Mineco” şi este închisă, chiar dacă au fost promise investiţii de 150 milioane de euro.

“Cuprom”, singurul producător de cupru din România este în lichidare, iar unităţile de producţie “Phoenix” Baia Mare şi “Elcond” Zalău nu funcţionează. În această situaţie, minereurile trebuie să fie exploatate extern.

O analiză cuprinzătoare pe acest subiect citiţi