Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Învăţăturile lui Ted Lattimore

Publicat in Adevarul, joi 8 decembrie 2011 ·

Fostul şef al Connex România, Ted Lattimore, promovează un stil de management total diferit de ceea ce vedem în companiile de pe piaţa locală. Şi o face cu zâmbetul pe buze.

Ted Lattimore (58 de ani) nu se consideră un lider înnăscut. Iar explicaţia este destul de simplă: este profund modest - o spunem noi - şi, în plus, şi-a petrecut copilăria înconjurat de trei surori mai mari („ele erau liderii, eu făceam ce îmi spuneau ele") - o mărturiseşte el.

Cu atât mai mult, nici profesor de leadership nu se consideră, cu toate că a fost invitat ca vorbitor în cadrul unei conferinţe de profil, luna trecută, la Bucureşti. Descrierea pe care şi-o face sie însuşi este una total nepretenţioasă. „Mă văd ca o persoană care se mişcă în lumea afacerilor, un manager - pentru că am făcut acest lucru toată viaţa -, o persoană care poate influenţa", spune el.

Întors în România după şase ani

Dar, mai presus de toate, se vede ca o persoană care se distrează făcând ceea ce îi place. Poate că, într-un fel, Lattimore nu a trecut niciodată peste perioada în care a fost profesor de schi şi avea un job distractiv - acum, schiul este doar un hobby. Asta în timp ce toţi prietenii săi îşi luaseră slujbe „serioase".

Numele lui Ted Lattimore este sinonim cu istoria de început a Connexului (actualul Vodafone) în ţara noastră. Pe parcursul mandatului său, Connex a ajuns la aproape şase milioane de clienţi (de la nici un milion înainte de venirea sa în companie), a înregistrat venituri de un miliard de dolari şi s-a transformat într-o adevărată corporaţie.

Azi, Lattimore a ajuns să aibă o percepţie foarte simplistă despre ceea ce înseamnă un CEO. Acesta „face managementul proceselor strategice. Şi atât. Pentru restul există CFO, CTO, COO, HR manager". Iar pentru a construi un business şi/sau a fi un CEO de succes, e nevoie, mai presus de orice, de o idee măreaţă, de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°