A început să mă irite siguranţa cu care se afirmă că singura soluţie pentru Europa este mai multă europă. Ştiţi ce înseamnă asta: Comisia Europeană va avea mai multe atribuţiuni, va putea controla bugete naţionale, pe scurt, statele membre vor ceda mai multă suveranitate spre Bruxelles. Acum multă, multă vreme, adică exact în momentul în care s-a inaugurat sediul super-euro-băncii din Frankfurt, conform cutumelor comunitare, firma Băncii centrale europene a fost scrisă în toate limbile din zona euro. Părea, încă de atunci, declaraţia publică a slăbiciunii originare a noii monede. Cum să ai o singură monedă bazată pe obiceiuri economice, bugetare şi fiscale atît de multe şi diverse?
Datele reci şi seci din statisticile macroeconomice arată că, în multe capitole luate drept referinţă, Marea Britanie stă mai prost decît Italia. Cu toate acestea, supuşii Majestăţii Sale găsesc împrumuturi externe la preţuri (dobînzi, altfel spus) mult mai bune decît verii noştri întru latinitate. Care să fie diferenţa, de unde această discriminare? Simplu. Dacă guvernul nu face faţă plăţilor, nu reuşeşte să strîngă punga şi să plătească creditorii, Anglia are o bancă centrală şi investitorii ştiu că, în disperare de cauză, există un plătitor de ultimă instanţă. Se poate, la o adică, tipări monedă (în cazul Angliei, aceasta nu este euro, ci bătrîna liră sterlină). În Statele Unite, manevra s-a numit „quantitative easing“. Nu stau să vă explic ce înseamnă termenul ăsta nou. Intraţi pe YouTube, tastaţi „quantitative easing explained“ şi veţi găsi două simpatice personaje de desen animat care vă vor explica totul, de-a fir a păr. Am rîs de unul singur cam jumătate de oră.
DE ACELASI AUTOR Ne consultă Europa! Utilităţi particulare Priorităţi rurale Sînt expiratRevenim la Italia. De ce nu ar putea face acelaşi lucru? Păi, nu (mai) are numita bancă. Centrală. Italienii au euro,
