Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii obţin un loc de muncă după cel mult 10 interviuri

Publicat in Curierul, joi 8 decembrie 2011 ·

Aproape 60% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 21 şi 35 de ani spun că obţin un loc de muncă după cel mult 10 interviuri, potrivit celui mai recent sondaj Myjob.ro. "Persoanele cu studii superioare absolvite sau în curs şi care au o experienţă de 5-10 ani în muncă sunt şi cele care se angajează mai repede. Interesant este şi că numărul bărbaţilor care obţin un loc de muncă după cel mult 10 interviuri este aproape dublu faţă de cel al femeilor", se arată în acelaşi sondaj.

Mai mult, un sfert dintre participanţii la sondaj (25%) afirmă că reuşesc să se angajeze după mai mult de 30 de interviuri, în timp ce 11% dintre respondenţi au nevoie de 11-20 de întâlniri în vederea recrutării ca să încheie un contract de muncă.

Doar 4% au nevoie de un număr de interviuri între 21 şi 30 pentru a obţine un job nou.

Sondajul a fost efectuat online în perioada 4-30 noiembrie, pe un eşantion de 1.573 de angajaţi, la nivel naţional.

De partea cealaltă a baricadei, 43% dintre reprezentanţii companiilor spun că au nevoie să intervieveze 6-15 persoane până la decizia de angajare.

Puţin peste o treime (31%) dintre recruiteri au nevoie să cheme peste 20 de persoane la interviu până găsesc viitorul angajat, în timp ce 26% se decid repede, după doar 5 persoane intervievate.

"Din răspunsurile a 165 de companii mai rezultă şi că domeniile în care se angajează mai uşor în prezent sunt producţie, restaurante/hoteluri/catering şi IT&C", se arată în studiul citat.

Aproape 60% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 21 şi 35 de ani spun că obţin un loc de muncă după cel mult 10 interviuri, potrivit celui mai recent sondaj Myjob.ro. "Persoanele cu studii superioare absolvite sau în curs şi care au o experienţă de 5-10 ani în muncă sunt şi cele care se angajează mai repede. Interesant este şi că numărul bărbaţilor care obţin un loc de muncă după cel mul

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 37 minute
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 41 minute
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Un clujean a descoperit o insectă strivită în punga de făină, la supermarket: „Un ingredient trist adăugat automat”

Adevarul acum 2 ore
Un clujean a avut o surpriză neplăcută după ce a cumpărat făină dintr-un supermarket din Cluj, găsind o insectă strivită între pereții pungii. Incidentul, descris pe rețelele de socializare cu umor amar, a stârnit o serie de reacții din partea altor

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum 35 minute
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 5 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 4 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025

Mediafax acum 3 ore
Vineri, Nadiia Kuzmychova, viceministrul Educaţiei din Ucraina, a anunţat că ţara va deschide mai mult de 150 de şcoli subterane până în septembrie 2025. Ele sunt construite ca răspuns la atacurile aeriene ruseşti, care vizează în mod regulat infras

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 5 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Cseke Attila: Am aprobat finanţarea pentru finalizarea construcţiei creşelor noi

Mediafax acum 2 ore
„În calitatea sa de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila a semnat finanţarea necesară pentru finalizarea construcţiei a 22 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, aprobate în mandatul său anterior, dar

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°