Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal-monstru după spectacolul în memoria Ioanei Păunescu. Fiul poetului se ceartă cu organizatorii pentru bani!

Publicat in Cancan, joi 8 decembrie 2011 ·

Interesul publicului pentru spectacol a fost, se pare, extrem de redus, în sală făcându-şi apariţia puţin peste 20 de persoane. La final, artiştii nu şi-au primit banii pentru prestaţie. "Cezar Petrovici, organizator al spectacolului de la Constanţa din 1 decembrie 2011 a uitat, deocamdată, de ceea ce ne-a promis. Noi am mers acolo pe încredere, am montat scule, am cântat un program complet, am respectat publicul (nu foarte numeros, ţinând cont de faptul că nu a fost pus niciun afiş, nici măcar pe uşa de la intrare!). De atunci, domnul Petrovici ne poartă cu vorba: maine, luni.... Aşteptăm un semn, ca să nu declarăm definitiv că a fost o ţeapă marca Cezar Petrovici", s-a plâns Andrei Păunescu pe profilul său de Facebook.

Acuzaţiile fiului poetului nu au rămas fără replică. Cezar Petrovici recunoaşte că nu i-a plătit onorariul pentru prestaţie, dar susţine că spectacolul nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. "Nu am avut intenţia de a-i face o "surpriză" lui Andrei. L-am chemat la Constanţa pentru că am crezut în vorbe (vina mea) şi, în acelasi timp, nu mi-am imaginat că la Constanţa, singurii fani ai lui Andrei sunt eu şi o colega din presă! Cei 20 de spectatori au venit pentru Walter Ghicolescu! În condiţiile astea, înainte de a urca pe scenă, l-am rugat pe Andrei să stăm de vorbă şi să găsim o soluţie amiabilă. Nu a vrut să discute, a urcat şi a cântat", a comentat Petrovici.

"Pentru cei 20 de spectatori, Andrei, care tot a spus că spectacolul îl dedică memoriei Ioanei, putea face un rabat de la "principiile economiei de piaţă", căci toţi banii strânşi, atât cei de pe bilete, cât şi din consumaţie, i-au fost daţi atunci", a precizat Petrovici.

Interesul publicului pentru spectacol a fost, se pare, extrem de redus, în sală făcându-şi apariţia puţin peste 20 de persoane. La final, artiştii nu şi-au primit banii pentru prestaţie. "Cezar P

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 9 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 6 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 4 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 5 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 10 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 9 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 9 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 6 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 10 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

16°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°