Tomograful de la Spitalul Judeţean „Mavromati“ a fost scos din uz de un şoc electric în urmă cu o lună şi nu a fost încă reparat
Sute de botoşăneni bat drumul până la Iaşi sau la Suceava pentru a beneficia de serviciile unui tomograf, după ce aparatul de la Spitalul Judeţean „Mavromati“ s-a defectat. Un şoc electric l-a scos din uz în urmă cu aproape o lună, iar de atunci conducerea unităţii spitaliceşti a căutat soluţii să-l repare.
Vor pagube de la E.ON
Piesa distrusă de şocul de curent electric a fost comandată de peste hotare, iar aşteptarea provoacă neplăceri şi disconfort botoşănenilor şi aşa hăituiţi de suferinţă. „Am solicitat piesa, trebuie să sosească. Reparaţia o va face reprezentantul firmei care aduce piesa respectivă. Suntem foarte nemulţumiţi. Ne gândim serios să cerem despăgubiri E.ON-ului pentru pagubele create“, a declarat Ovidiu Mimor, directorul Spitalului Judeţean „Mavromati“ din Botoşani. Computerul tomograf a devenit funcţional în luna mai a acestui an, după ce spitalul a cheltuit circa 75.000 de lei pentru repararea lui.
„Cel mai bun medic este drumul spre Iaşi“
În câteva luni, mii de persoane au găsit răspuns la suferinţa lor prin analiza performantă. De asemenea, medicii aveau un aliat de nădejde în aparatul care acum zace nefolosit în aşteptarea unei minuni. Până ce tomograful va redeveni funcţional, botoşănenii iau calea Iaşiului cu sutele, blestemând serviciile medicale de la Botoşani şi sistemul sanitar în general.
„Domnule, se confirmă, cel mai bun medic din Botoşani este drumul spre Iaşi. Asta este, cu toată sinceritatea. Până acum luau doar urgenţele la tomograf. Dacă erai din afară trebuia să dai 200 de lei. Acum nu mai ai posibilitate nici de un fel. Mergem la Iaşi, la Suceava, că, să fim serioşi, tot acolo îţi găseşte boala mai degrabă. Asta dacă mai ajungi...“, a sp