N-am prea ajuns, în ultimii ani, la Tîrgul „Gaudeamus“, poate de asta am şi uitat cum arată striveala din weekend, lansările suprapuse, cu sonorizare inutilă (fiindcă oricum nu se aude nimic), privirile goale, lipsite de expresie ale unor cetăţeni nemulţumiţi de vechi recenzii sau, dimpotrivă, de lipsa lor cu desăvîrşire, dezmăţul acela de cărţi aproximativ traduse şi vag redactate, micile poliţe restante, ultimele demisii sau dezertări (după locul din care priveşti), ultimele zvonuri demobilizatoare, ce mai, „industria“ cărţii autohtone cu toţi şi toate ale ei.
Aşa încît, dacă mi-am stricat duminica, am făcut-o cu un scop nobil: să particip la lansarea, în româneşte, a volumului postum al lui César Vallejo, Poeme umane, poetul peruvian unic – amestec singular de modernism cu postmodernism, pe de-o parte, şi de spiritualitate creştină cu militantism comunist pe de alta – care a murit, se pare, de foame, în 1938, la doar 46 de ani, în exilul său parizian. Tradus în româneşte la începutul anilor ’80, de poetul Mihai Cantuniari (cu primul său volum, Heralzii negri),Vallejo a fost citit la noi doar în spaniolă, lucru complicat uneori chiar şi pentru hispanişti, datorită limbii sale poetice extrem de personale, mai ales în ultimul volum antum, Trilce, amestec de quechua şi spaniolă, cuvinte inventate, intertext. Şi iată, la final de 2011, poetul Constantin Abăluţă publică (la Editura Paralela 45) traducerea volumului postum – asambalat de soţia lui Vallejo, Georgette, în 1939 – Poeme umane, urmat de Poeme în proză. Trebuie să aveţi răbdare cu acest poet tragic, de un rafinament rar şi de un continuu curaj (poetic) al intransigenţei, trebuie să intraţi încet şi fără prejudecăţi în poezia lui restituită, ca să înţelegeţi în ce fel publicarea acestui volum de poezie este şi un eveniment cultural românesc.
DE ACELASI AUTOR Mărunte apocalipse „Un canto para la
