Bolnavii de cancer în stadii incipiente vor beneficia, în cadrul Clinicii din Valea Nerei, de terapii adaptate nevoilor organismului aflat în recuperare după lupta cu boala.
Construcţia Clinicii Nera va începe în luna martie 2012 pe Valea Nerei, în judeţul Caraş Severin, într-o zonă cu un nivel de poluare minim. „Cancerul este o boală care atinge atât fizicul, cât şi psihicul şi încadrarea socială a omului. De aceea, bolnavii de cancer în stadii incipiente au nevoie de asistenţă multidisciplinară pentru îmbunătăţirea stării fizice şi psihice, dar şi a statutului social", explică cercetătorul Corneliu Mateescu, de la Institutul Clinic Fundeni. În momentul de faţă, în România nu există niciun centru medical de recuperare în cancer.
Citeşte şi:
Cancer: boala sistemului agravează boala omului
Cancerul este invizibil timp de zece ani
Ce terapii oferă
Bolnavii de cancer vor fi găzduiţi în camere cu un pat, clinica având o capacitate de 42 de paturi. Curele vor dura 14-15 zile şi vor cuprinde dietoterapie, psihoterapie, fizioterapie şi kinetoterapie. De asemenea, bolnavii vor învăţa să adopte un stil de viaţă sănătos, cunoscut fiind faptul că acesta joacă un rol esenţial atât pentru recuperarea organismului după tratamentele agresive, cât şi pentru prevenirea eventualelor recidive.
Valoarea proiectului - 4,5 milioane de euro
Proiectul de construire a Clinicii Nera este finanţat parţial din fondurile europene. Valoarea totală a acestuia este de 4,5 milioane de euro, din care fondurile UE achită 2,15 milioane de euro. Restul vor fi strânşi de Fundaţia „Sfânta Irina" din donaţii, din redirecţionarea proporţiei de 20% din impozitul pe profit al unor mari companii, dar şi din proiecte internaţionale de cercetare, în cadrul clinicii urmând să existe şi un centru de cercetare a cancerului.
„Din estimările noastre preliminarii am