Jandarmii giurgiuveni au participat, în cursul lunii noiembrie, la peste opt sute de misiuni de asigurare şi menţinere a ordinii publice, precum şi la acţiuni de intervenţie atât în judeţ, cât şi în municipiu.
Fiind prezenţi, 24 de ore pe zi, pe străzi, jandarmii au aplicat 121 de sancţiuni, jumătate dintre aceştia fiind avertismente scrise, restul amenzi a căror valoare depăşeşte 14.800 lei.
Printre cele mai des întâlnite fapte sancţionate de oamenii legii, se numără în special adresarrea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure liniştea publică, precum şi provocarea sau participarea efectivă la scandal în locuri sau localuri publice.
De asemenea, jandarmii au constatat şi trei infracţiuni de furt calificat, în localităţile Clejani şi Bolintin Vale, fiind depistaţi nouă autori.