Cazul uneia dintre ultimele femei închise în anii 90 pentru orientarea ei sexuală şi tratamentul la care a fost supusă în penitenciar fac portretul încă valabil al tabu-urilor legate de homosexualitate Sursa: SHUTERSTOCK
Era 1995. Şi totul a pornit de la Bancorex. Ca în multe din dramele nouăzeciste, de altfel. Două femei datoare la bancă au împrumutat bani de la o alta. Un scandal sexual s-a insinuat însă fără de veste în toată povestea asta de undeva de la Alba Iulia. Faptele notate în rapoarte privind drepturile omului din România acelor ani, bazate pe ancheta procurorilor şi informaţii ulterioare, trasează liniile poveştii.
Mariana, proaspăt ajunsă în România din străinătate, locuia cu Adina şi Elena în apartamentul uneia dintre acestea. Cele două femei aveau nevoie de bani. I-au împrumutat de la Mariana. În scurt timp toată bună înţelegerea dintre femei s-a dezvoltat într-o ceartă ce s-a sfârşit la secţia de poliţie din localitate. Aici Adina şi Elena au reclamat-o pe Mariana pentru că ar fi ademenit să întreţină cu ea relaţii sexuale.
Codul Penal de la acea vreme pedepsea, potrivit articolului 200, aliniatul 5, "îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicării de relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, precum şi propaganda ori asocierea sau orice alte acte de prozelitism săvârşite în acelaşi scop". Închisoare de la unu la cinci ani era pedeapsa.
Un "prizonier de conştiinţă" român
Mariana Cetiner a fost închisă pentru orientarea ei sexuală în penitenciar unde, după cum a susţinut ulterior, a fost tratată "ca ultimul om". A fost adoptată de organizaţia Amnesty International drept "prizonier de conştiinţă". "Prizonierii de conştiinţă" sunt persoane sub protecţia Amnesty International a căror situaţie e definită după un articol al lui Peter Benenson, publicat în "The Observer", în mai 196
