Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liber la selecţia managerului privat la Oltchim, Electrica, Hidroelectrica şi Romarm. Licitaţiile, organizate până la sfârşitul anului

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 8 decembrie 2011 ·

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a publicat condiţiile şi calendarul pentru următoarea perioadă pentru selecţia managerilor privaţi la companiile din subordine. Pentru găsirea unui manager privat, compania de recrutare va primi 250.000 de euro. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚ

Astfel, potrivit unui comunicat de presă, MECMA vrea să atragă cele mai performante firme de executive search la nivel internaţional care să selecteze un CEO pentru companiile de stat incluse în prima etapă a procedurii, Oltchim, Electrica, Hidroelectrica şi Romarm.

Pentru a aduce în România companii cu experienţă în selecţia viitorilor manageri au fost stabilite criterii riguroase de participare la licitaţiile care vor fi organizate la sfârşitul acestei luni. Astfel, participanţii trebuie să aibă minim 30 de birouri în lume şi cel puţin 10 birouri în Europa şi o medie a cifrei de afaceri pe ultimii trei ani de cel puţin 40 de milioane de euro. În cazul unei asocieri, media cifrei de afaceri a fiecărui asociat trebuie să fie de minim 10 milioane euro pe ultimii trei ani.

Compania de executive search Pedersen&Partners şi subcontractorii săi, compania de consultanţă în management Roland Berger şi casa de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) asistă reprezentanţii MECMA în acest proces.

Electrica Furnizare şi Oltchim se pregătesc de privatizare

"Prin stabilirea acestor criterii MECMA (asistat de consultantul său) are drept principal obiectiv selectarea celor mai valoroase firme de executive search, recunoscute ca atare în mediul de afaceri internaţional datorită expertizei, cifrei de afaceri şi rezultatelor obţinute, dar şi motivarea acestora de a participa în proiect – pentru a asigura recrutarea cu succes a unor CEO experimentaţi, capabili să administreze în mod optim companiile de stat implic

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Valeriu Tabără a murit. Fostul ministru și președinte al PUNR avea 75 de ani

HotNews acum 22 minute
Anunțul dispariției lui Tabără a fost făcut de fiul acestuia, informează Antena 3 CNN. Valeriu Tabără a murit marți la vârsta de 75 de ani, în urma unei insuficiențe cardiorespiratorii, scrie sursa citată. Potrivit acesteia, fostul ministru al Agric

Finanțele se pregătesc să lanseze a patra ediție FIDELIS din 2025, cu dobânzi de până la 7,80%

HotNews acum o ora
Cea de a patra ediție FIDELIS din 2025, ce se va desfășura între 9 și 16 mai, vine cu dobânzi de până la 7,80% la emisiunile în lei și de până la 6,25% la cele în euro. Așadar, cei care vor să-și investească economiile în Programul FIDELIS, ediția d

Mihai Leu, în stare gravă! Fostul sportiv, adus de urgență cu elicopterul SMURD la București

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Leu (56 de ani), fostul mare campion de box al României și pilot de raliuri, se află în stare gravă la Spitalul Fundeni din București. Acesta a fost transportat de urgență cu un elicopter SMURD sâmbătă seară, din Hunedoara. Problemele au încep

Crin Antonescu: ”Adversarul meu în această campanie este izolaționismul cu reprezentanții săi”

Gandul acum 28 minute
”Adversarul meu în această campanie este izolaționismul cu reprezentanții săi George Simion și Victor Ponta, nu alți candidați pro-occidentali”, susține marți candidatul susținut de coaliția de guvernare la prezidențiale, Crin Antonescu. Crin Antone

Anunț important al CNAIR! Atenție, șoferi! Posibile întreruperi temporare ale emiterii rovinietei și peajului prin SIEGMCR

Ziua Constanta acum 10 minute
CNAIR informează utilizatorii rețelei rutiere din administrare că marți, 29.04.2025, în intervalul orar 23:30 - 24:00, sunt programate unele lucrări de mentenanță ale SIEGMCR, motiv pentru care emiterea rovinietelor și peajelor poate fi îngreunată/î

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot

Ziua Constanta acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot. Potrivit Ambasadei SUA la București, Statele Unite își consolidează parteneriatul strategic cu România prin vânzarea militară externă a unui sis

Liberalii câștigă dramatic alegerile din Canada, un rezultat influențat decisiv de Trump: „Vechea noastră relație cu SUA s-a terminat”

HotNews acum 3 ore
Rezultatul scrutinului federal de luni a confirmat o revenire spectaculoasă a liberalilor, care în ianuarie aveau nu mai puțin de 20 de puncte procentuale în urma conservatorilor, înainte ca fostul premier Justin Trudeau să anunțe că demisionează și

Cinci secunde pentru o criză istorică. Electricitatea, restabilită în proporție de 99% în Spania și Portugalia, dar o mare întrebare rămâne după pana de curent

HotNews acum 15 minute
Autoritățile nu au identificat cauza căderii de curent de luni din Peninsula Iberică, iar cele două scenarii vehiculate – un atac cibernetic sau un fenomen meteorologic – nu sunt deocamdată susținute de dovezi, scriu Reuters și El Pais, citând surse

Circulația trenurilor în zona de nord-vest a Capitalei afectată de defecțiuni la instalația de centralizare electronică

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate ”CFR” SA informează că, începând cu ora 10:05, instalația de centralizare electronică (CE) din stațiile Băneasa, Bucureștii Noi, Chiajna și Pajura a înregistrat deficiențe tehnice, afectând temporar circulația trenur

Andrew Barabancea a suferit un infarct la 24 de ani! Cum se simte acum fiul Ozanei

Cancan acum 2 ore
Andrew Barabancea, fiul îndrăgitei artiste Ozana Barabancea, se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din viața sa. Tânărul, în vârstă de 24 de ani, a suferit recent un infarct, o experiență care i-a schimbat profund perspectiva asupra

Vremea

București
acum

16°
mar.

4°/19°
mie.

9°/23°
joi

13°/24°
vin.

13°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

5°/22°
mie.

11°/23°
joi

12°/22°
vin.

7°/20°
Constanta
acum

13°
mar.

3°/14°
mie.

4°/14°
joi

11°/16°
vin.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

6°/21°
mie.

9°/21°
joi

11°/20°
vin.

9°/21°
Timisoara
acum

19°
mar.

8°/21°
mie.

11°/23°
joi

12°/24°
vin.

11°/24°