Potrivit poliţiştilor de la Municipiu, singurele soluţii pentru combaterea acestui fenomen destul de greu de controlat sunt prevenţia, dar şi creşterea operativităţii în soluţionarea dosarelor penale în care sunt cercetaţi spărgători de locuinţe.
Bărbat, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 40 de ani, român, fără ocupaţie, provenit dintr-o familie săracă sau dezorganizată. Are studii medii şi este necăsătorit sau trăieşte în concubinaj, deţine antecedente penale şi locuieşte în oraşul unde dă lovitura sau în împrejurimi.
În plus, preferă banii, bijuteriile, aparatele electronice sau telefoanele mobile, în general bunurile de mici dimensiuni dar valoroase, care pot fi ascunse şi transportate cu uşurinţă.
Este profilul standard al spărgătorului de locuinţe, specia de infractori tot mai des vânată de poliţişti, hoţii acţionând diferit în funcţie de tipul localităţii în care dau lovitura.
„În mediul urban, faptele au loc preponderent în apartamente de bloc, în cursul săptămânii, în timpul zilei, între orele 8.00 şi 18.00. Sunt vizate cartierele aglomerate. În oraşele mici predomină furturile la casele situate în cartierele răzleţe. Ca moduri de operare putem enumera pătrunderea prin căile de acces lăsate libere, de genul uşilor şi ferestrelor deschise (36% din numărul furturilor din locuinţe), iar 65% sunt reprezentate de furturile prin efracţie", a precizat cms. şef. Adrian Dura, din cadrul Compartimentului Prevenire al IPJ Galaţi.
Prevenţia, arma nr. 1 împotriva furturilor
Grija proprietarilor faţă de propriile locuinţe este cea mai bună armă care îi ţine departe pe hoţi. Statisticile arată că numărul furturilor favorizate de neglijenţa proprietarilor este în scădere.
Tocmai de aceea, poliţiştii recomandă o serie de măsuri elementare, care pot descuraja atacul oricărui hoţ.
-Asiguraţi-vă că atunci când plecaţi de acasă sa