Zona euro se confruntă de aproape doi ani cu o criză a datoriilor, o criză financiară, economică şi de credibilitate. Cu fiecare nou Consiliu European şi întâlnire de înalt nivel se speră la o soluţie miraculoasă, care să pună capăt acestei crize. Pentru a putea identifica soluţiile necesare pentru ieşirea din criza datoriilor suverane, sau pentru a afla de ce soluţiile adoptate nu au fost suficiente, este necesar să înţelegem mai clar natura problemei. Ne confruntăm cu o problemă economică sau politică? Avem nevoie de o schimbare a Tratatului UE? De o uniune fiscală şi bugetară? Sau poate chiar de renunţarea la moneda unică?

Într-adevăr, instituţiile europene, în frunte cu şefii de stat şi de guvern reuniţi în Consiliul European, au adoptat în ultimele luni o serie de hotărâri şi măsuri decisive pentru ieşirea din criza zonei euro şi a datoriilor suverane: creşterea capacităţii financiare a fondului european de urgenţă (facilitatea europeană de stabilitate financiară) de la 440 la 1.000 miliarde de euro; adoptarea pachetului de guvernanţă economică având ca scop reducerea deficitelor bugetare şi a datoriilor, precum şi a dezechilibrelor economice între ţările europene prin mai buna coordonare a politicilor fiscale şi economice; adoptarea pachetului de supraveghere financiară având ca obiectiv principal mai buna reglementare şi supraveghere a pieţelor financiare; numirea lui Olli Rehn ca vicepreşedinte al Comisiei Europene răspunzător pentru zona euro. Cu toate acestea, măsurile au fost insuficiente pentru calmarea pieţelor financiare şi scăderea costurilor de finanţare ale ţărilor europene aflate în dificultate la un nivel sustenabil. Dimpotrivă, în ultima săptămână aceste costuri de împrumut au atins cote record (7,89% la obligaţiunile italiene cu scadenţă la 3 ani şi 7,56% la 10 ani). Mai mult, rating-ul de ţară al Franţei a fost retrogradat „din greşeal