Ce-ți dorești?, întreba el. Așa a început discuția mea cu un tip, nu rețin numele lui, care m-a contactat cu motivul că și-ar dori să fac parte dintr-un proiect, sau, mă rog, în viziunea lui, să mă ajute să fac parte din ceva interesant. Ca și cum ar fi fost, în mare parte, util pentru mine să accept o întâlnire cu el.
M-am gândit, inițial, că a fost trimis de Doamne Doamne, după felul cum aborda situația. Mă întreba încontinuu ce-mi doresc (îmi imaginam că o să scoată de undeva lampa fermecată a lui Aladin, îmi pregăteam dorințele…) și îmi propunea să mă ajute să cunosc oameni de calitate…
Discuția riscă să se nască speranță și să moară iluzie… Sunt genul de oameni care insistă să le acorzi timp și care vor să te facă să crezi că trăim într-o lume plină de miracole și ei sunt niște binevoitori (și) lipsiți de interese. Aceștia n-au apărut pentru prima dată în România. Comis-voiajorii sau membrii unor secte religioase au fost satirizați destul de mult şi în filmele (sau literatura) străine, de acum zeci de ani. E clar că aceste categorii de oameni care vor să te convingă să cumperi ceva sau să crezi în ceva există și în țările cele mai dezvoltate. Unele dintre afacerile de acest tip, probabil, chiar funcțonează. Eu personal nu pot să cred că vine cineva și cât ai zice ”computer” îmi va face viața mai frumoasă, îmi va crește ”veniturile suplimentare” și-mi va întocmi actele unei afaceri proprii.
Pe scurt: ideea era că pot să mă îmbogățesc prin simpla înregistrare a unui cont pe un site (în schimbul, evident, al unei sume de bani), cumpărând produsele pe care le folosesc de obicei de la ei, apoi, la rândul meu să atrag alți doritori, ș.a.m.d. Și alte opțiuni împachetate frumos ca de Crăciun, dar care s-ar fi dovedit greu de susţinut în practică. Clar, odată cu venirea sărbătorilor, urmează să fie mai mulți care să ofere tot felul de așa zise
