Toată lumea cu adevărat preocupată de viitorul ei se întreabă dacă summitul european crucial pentru cum va arăta economia de sâmbătă încolo se va solda cu un succes sau cu un eşec. Mai puţini încearcă să definească însă cum ar arăta succesul acestei întâlniri şi mai ales cine se va înfrupta din el. Din această perspectivă, este foarte interesantă poziţia exprimată de Marea Britanie, stat aflat în afara zonei euro, dar înăuntrul Uniunii Europene, cea care s-a declarat frust împotriva modificării de tratate care ar duce la slăbirea City-ului londonez, epicentrul speculaţiilor financiare şi „mama tuturor derivativelor” a căror sumă totală este estimată modo-gros la 11 PIB-uri mondiale.

Cred că această poziţionare a Regatului Unit este precum un reflector orbitor ce pune în lumină adevăratul război al datoriilor suverane şi răspunde indirect şi la întrebarea acestui text. Şi anume că definiţia „succesului” summitului european ale cărui rezultate le vom afla în curând este măsura în care pieţele financiare vor considera că acestea le servesc interesele. Mai pe şleau, înainte să discutăm eventuale nuanţe, summitul va fi un succes dacă statele vor pierde în războiul nedeclarat cu pieţele financiare. Alminteri ele vor fi prezentate ca un nou eşec al politicienilor incapabili să reacţioneze prompt la doleanţele creditorilor, aceeaşi care potrivit Standard and Poor s „şi-au pierdut răbdarea”.

Ca atare, dacă pornim de la ipoteza, cred eu verosimilă, că avem de-a face cu situaţia în care pariurile puse pe destrămarea euro şi implicit a Uniunii Europene sunt incredibil de grase, atunci nicio decizie politică nu va fi suficientă pentru mulţumirea investitorilor. Nici măcar promisiunea unei uniuni fiscale nu va domoli „neîncrederea” pariorilor pentru că ceea ce doresc aceştia este defapt, un eşec al summitului. Speculaţiile împotriva statelor cu datorii suverane mari