Autorităţile britanice iau în considerare impunerea unei taxe pe implanturile mamare, în dorinţa de a face chirurgia plastică mai puţin accesibilă tinerelor domnişoare, relevă joi presa din Albion, monitorizată de BBC. Autorităţile britanice iau în considerare impunerea unei taxe pe implanturile mamare, în dorinţa de a face chirurgia plastică mai puţin accesibilă tinerelor domnişoare, relevă joi presa din Albion, monitorizată de BBC.
Astfel, guvernul ar putea introduce o taxă substanţială la implanturile de silicon, nu pentru că formele generoase ale domnişoarelor ar leza simţul estetic al gentilomilor subţiri, ci pur şi simplu pentru că de mai mult timp în rândul adolescentelor din Marea Britanie continuă o adevărată isterie în ceea ce priveşte mărirea sânilor cu ajutorul chirurgiei plastice, uneori cu efecte devastatoare pe termen lung pentru sănătate.
Numai în ultimul an, numărul tinerelor care au apelat în acest scop la chirurgia plastică a crescut de două ori.
Adolescentele nerăbdătoare intră sub bisturiul chirurgului fără să lase natura să le completeze imaginea în chip firesc.
Creşterea costurilor pentru chirurgia plastică ar face un astfel de serviciu mai puţin accesibil în rândul tinerelor adolescente, iar sănătatea viitoarelor mame ar avea mai puţin de suferit, argumentează responsabili din executivul de la Londra, care susţin că respectiva măsură nu are nicio legătură cu bugetul de austeritate.