Astăzi şi mâine sunt două zile cruciale pentru UE. Summit-ul de la Bruxelles al statelor membre promite un consens pentru salvarea zonei unice. Sursa: FOTO: REUTERS
Liderii europeni poartă, zilele acestea, negocieri dure pentru un nou contract al apartenenţei la Uniune. Acesta va trebui să respecte trei condiţii aproape imposibil de îndeplinit concomitent: să rezolve criza, să prevină o criză viitoare şi să mulţumească cea mai mare parte a statelor membre.
Aşteptările ţărilor membre
Un consens va fi greu de atins la finele celor două zile, pentru că statele membre au opinii divergente. Dacă Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, au declarat, ieri, că nu vor pleca de la Bruxelles până nu găsesc o soluţie pentru actuala criză, alţi lideri din UE, deşi doresc la rândul lor un consens, impun condiţii.
"Dacă liderii europeni aleg să realizeze un tratat pentru UE 27, care ne include şi pe noi, vom cere în schimb garanţii pentru Marea Britanie. Cu cât vor mai multe avantaje ţările din zona euro, cu atât mai multe facilităţi vom cere noi în schimb", a spus David Cameron, premierul Marii Britanii.
Dacă statele puternice îşi permit să pună condiţii, ţările aflate aproape de colaps se agaţă de noul tratat ca de singura soluţie de salvare. Condiţiile pe care ar putea fi dispuse să le accepte pot fi extrem de dure. Astfel, Comisia Europeană ar putea obţine puteri sporite şi ar putea impune măsuri de austeritate în ţările din zona euro care sunt în curs de salvare, ar fi propus preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
De unde să vină banii?
S-a ajuns chiar până la temeri că noul tratat ar putea umbla la nivelul taxelor. Ieri, premierul irlandez, Enda Kenny, a spus că taxa de 12,5% impusă cor pora ţiilor este "sacrosanctă". Opinia sa a venit în replică