Noi, jurnaliştii, suntem probabil cu ochii prea cârpiţi după o nopate albă ca să înţelegem pe deplin semnificaţia a ceea ce tocmai s-a întâmplat la Bruxelles. Ce e clar e că după o negociere lungă, pe la 5 dimineaţa, Uniunea Europeană s-a scindat.

În încercarea de a stabiliza zona eujro, Franţa, Germania şi alte 21 de ţări s-au decis să îşi construiască propriul tratat pentru a impune un control centralizat asupra bugetelor naţionale. Marea Britanie a decis să rămână pe afară. În săptămânile următoare, Marea Britanie se va regăsi şi mai izolată. Deci la două decenii după ce a fost decis Tratatul de la Maastricht, demarând procesul de lansare a monedei europene unice, plăcile tectonice ale UE au alunecat de-a lungul aceleiaşi falii care le-a separat dintotdeauna: Canalul Mânecii.

Confruntată cu criza financiară, zona euro va fi nevoită să dea dovadă de o mai mare integrare, cu o pierdere în consecinţă a suveranităţii naţionale către UE (sau către alte organisme centrale de coordonare). Marea Britanie, care şi-a asigurat un "opt-out" formal din euro, a decis să îi lase să meargă pe drumul lor.

Dacă acordul va ajuta în vreun fel la stabilizarea euro e neclar. Acordul e orientat în principal către disciplină bugetară şi austeritate. Nu face mare lucru pentru a genera bani pe termen scurt, nici pentru a micşora randamentele obligaţiunilor. Nici nu aduce o perspectivă pe termen lung în privinţa eurobondurilor. Multe aici vor depinde de reacţia Băncii Centrale Europene în următoarele zile şi săptămâni.

Rămân anumite dubii dacă şi cum zona "euro-plus" va avea acces la instituţiile UE - precum Comisia Europeană , care dă diagnostice economice şi recomandă anumite tipuri de acţiuni, şi Curtea Europeană de Justiţie, care, speră Germania, se va asigura că ţările adoptă reguli bugetare echilibrate - dincolo de obiecţiile Marii Britanii. @