Nu am niciun fel de compasiune pentru tanarul care s-a suit baut la volan, a fugit cu o viteza de dement pe strazile Capitalei, urmarit de politie, s-a oprit intr-un taxi si a ucis doi oameni absolut nevinovati.
Nu cred in argumentele avocatului sau privind conditia si educatia lui bune. Puteam sa le admit daca ar fi fost vorba de un simplu ghinion stupid, de o clipa blestemata de neatentie, nu despre alcool, fuga de politie, refuzul de recoltare a probelor biologice si, spun unii martori, incercarea de fuga de la locul accidentului. Daca a fost capabil de asa ceva, inseamna ca Andrei Andronie este foarte departe de o buna educatie.
Dupa cum nu dau doi bani pe scuzele sale, rostite din varful buzelor, neconvins si neconvingator, doar pentru a da bine in fata instantei, si pe presupusele sale cosmaruri.
Spre deosebire de Serban Huidu, ca sa revin la exemplul cel mai mediatizat al ultimei perioade, pe al carui chip se citea, fara a fi nevoie de niciun cuvant, dimensiunea autoinvinovatirii si a regretului, Andrei Andronie era perfect neoxidat la iesirea din inchisoare.
Nu cred ca omul acesta, care a trimis in mormant doi semeni, in conditiile in care a facut-o, ar fi la randul sau o victima, dupa cum pretine avocatul sau. Nu cred ca are vreo circumstanta atenuanata si poate beneficia de vreo nuantare a vinovatiei. Cred ca ar trebui sa incaseze maximul de pedeapsa prevazut de lege pentru ucidere din culpa in forma agravata si sa o execute pana la ultima zi.
Dar chiar si asa fiind, dimensiunea apocaliptica pe care a luat-o eliberarea sa din arest preventiv mi s-a parut disonanta. Reactia presei la aflarea sentintei (chiar dincolo de cinismul ingrozitor al celor care s-au napustit asupra unei mame indoliate pentru a o comenta) a lasat impresia ca ne-am afla in fata unei achitari. Nu e deloc asa sau n-ar trebui sa