Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România nu trebuie să participe cu bani la capitalizarea FMI

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 9 decembrie 2011 ·

50 de miliarde de euro. Cu atât ar trebui să contribuie băncile centrale din statele membre ale Uniunii Europene care nu fac parte din zona euro la capitalizarea Fondului Monetar Internațional (FMI). Președintele Traian Băsescu și premierul Emil Boc au declarat că țara noastră nu trebuie să participe cu fonduri, deoarece are un acord preventiv încheiat cu FMI, Sursa: Razvan Valcaneantu

Șeful statului a declarat, la Bruxelles, că ţările care au acord cu FMI nu trebuie să participe la capitalizarea Fondului. Acesta a precizat că, deşi "nu ţipăm" că vrem să dăm bani, România ar fi capabilă să participe, nefiind "o ţară neputincioasă".

Aceeași informație a fst prezentată și de premierul Emil Boc la postul public de radio.

"Din datele pe care le am la acest moment, concluzia este că ţările care sunt într-un acord cu FMI nu contribuie la acest fond suplimentar", a spus premierul Emil Boc.

Economistul Daniel Dăianu susține, însă, că lucrurile ar trebui privite ceva mai nuanțat, susținând că dacă le cerem ceva statelor membre, cum ar fi ca băncile să nu ne limiteze finanțarea, s-ar putea să trebuiască să dăm ceva în schimb. Capitalizarea FMI cu 200 de miliarde de euro este văzută și prezentată de liderii europeni ca fiind un efort comun.

La summitul de la Bruxelles s-a decis ca FMI să primească 200 de miliarde de euro de la țările europene pentru a putea sprijini economiile aflate în pericol.

Din acești bani, 50 de miliarde de euro ar urma să vină de la țările din afara zonei euro, care au fost de acord cu planul propus de cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Nicolas Sarkozy. România, Bulgaria, Polonia, Danemarca, Letonia şi Lituania merg pe mâna zonei euro. Marea Britanie, Cehia, Ungaria și Suedia s-au ținut deoparte.

Acesta a mai declarat că decizia luată la Bruxelles, ”e atât de importantă pentru că în joc

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române

Mediafax acum 12 minute
Evenimentul va începe la ora 10:00, potrivit Gândul. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare aparținând Forțelor Aeriene Române – F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, AN-30, IAK-52, IAR-330 și IAR-99, elicoptere tip EC-135

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 26 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°