Pentru președintele PSD, Victor Ponta, acordul UE și discuția despre modificarea Constituției au reprezentat doar un prilej de a-și relua două idei fixe: \"alegerile anticipate\" și \"trădătorii de la UNPR\".
UPDATE: USL se aliniază în spatele lui Ponta
La câteva ore după declarațiile lui Ponta, și ceilalți doi lideri ai partidelor componente ale USL, Crin Antonescu și Daniel Constantin, i s-au alăturat acestuia. Un comunicat de presă semnat de cei trei reprezentanți ai Uniunii anunță că "USL este de acord cu modificarea Constituţiei doar după alegeri, cu un Parlament legitim". Totodată, Uniunea solicită consultarea Parlamentului cu privire la angajamentele asumate în cadrul Consiliului European și cere constituirea unui comitet anticriză compus din putere, opoziție și reprezentanții BNR.
Ponta știe una și bună: anticipatele
Liderul PSD a declarat pentru HotNews.ro că nu este de acord cu o modificare rapida a Constituției care să permită introducerea regulilor fiscale stricte stabilite prin noul Acord de guvernanță fiscală al UE. "Nu putem să modificăm Constituția cu un Parlament în care sunt trădători ca UNPR", a motivat Ponta.
"Modificăm Constituția, dar cu un alt Parlament și după alegerile anticipate. Dacă vor modificarea Constituției să facem alegeri anticipate cât mai rapid și în martie să avem un nou Parlament. Nu putem să modificăm Constituția cu un Parlament în care sunt trădători ca UNPR", a spus președintele PSD.
Ponta este de acord cu limitarea deficitului, dar tot îl face pe Băsescu "iresponsabil"
Ulterior, acesta a precizat pentru Agerpres că este de acord cu introducerea în Constituție a unui deficit limitat, dar dezaprobă faptul că nu au avut loc consultări interne în acest sens. Ponta a criticat "modul iresponsabil în care preşedintele Traian Băsescu a luat decizii în numele României, la Bruxelles". "Suntem p