Matei Vişniec îşi aminteşte fascinaţia pe care a avut-o în copilărie şi adolescenţă pentru Bucureşti, un oraş pe care şi azi îl găseşte extraordinar de interesant.
„Matei e tare la română", ştiau părinţii, încă din clasa I. Prima poezie, în clasele primare. Primul contact cu marea literatură, pe la 10 ani. Primele 20 de piese de teatru, interzise de cenzură. Niciuna nu a văzut luminile scenei înainte ca Matei Vişniec să părăsească România. Cele mai multe teatre din ţară numără însă în repertoriul lor din ultimele două decenii cel puţin un text scris de el. Cel mai important, mai cunoscut şi mai apreciat dramaturg român de după Eugen Ionescu continuă să scrie mult, „niciodată pentru sertar", după cum singur mărturiseşte, inspirându‑se din absurdul vieţii de zi cu zi, aşa cum apare el din depeşele agenţiilor internaţionale de ştiri. La ultimul târg de carte, scriitorul a lansat nu mai puţin de şase volume: poezie, texte erotice, teatru, roman.
„Weekend Adevărul": Copilăria, la Rădăuţi. Cum a fost?
Matei Vişniec: Nu prea îndrăznesc să povestesc, pentru că oraşul Rădăuţi este un oraş fabulos şi dacă aş povesti foarte multe despre locul ăsta magic, aş risca să trimit la Rădăuţi hoarde de turişti, care ar putea să creeze o invazie consumeristă! Eu aş vrea să-l păstrez aşa cum e, în afara circuitelor turistice masive. Totuşi, pentru că mi-aţi pus această întrebare, vă răspund că este un oraş magic, singurul oraş din lume traversat în două de o cale ferată despre care s-a recunoscut (în târg) că e axa de simetrie a lumii... Pentru că această cale ferată, care taie oraşul în două, taie şi cimitirul în două, ceea ce îi dă oraşului o dimensiune metafizică ieşită din comun! (zâmbeşte) Este un oraş pe care l‑au construit, de fapt, austriecii, pentru că oraşul a făcut parte din imperiul austro-ungar timp de 150 de ani.
Cum arăta? Cum vi-l amin
