Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia chineză a fost trasă în jos de criza europeană şi de scăderea cererii venite din SUA

Publicat in Adevarul, vineri 9 decembrie 2011 ·

Producţia industrială a Chinei a atins cea mai mică rată de creştere a ultimilor doi ani, iar inflaţia îşi continuă tendinţa descendentă, pe fondul deteriorării situaţiei economice la nivel global. Asta alimentează aşteptările analiştilor care iau în calcul noi relaxări ale politicilor monetare din partea Băncii Centrale a Chinei (PBOC).

Statisticile lunii noiembrie arată că ritmul de creştere în a doua economie a lumii s-a redus pe fondul turbulenţelor din zona euro. Cu toate acestea însă, vânzările cu de-amănuntul au fost mai bune ca niciodată.

„Riscul unei aterizări forţate a economiei chinezeşti este încă prezent, dar am văzut deja o serie de măsuri luate pentru a inversa această tendinţă" a spus un economist de la Chartered Bank din Hong Kong, citat de postul de televiziune CNBC.

Rata inflaţiei anuale a scăzut în noiembrie, până la valoarea de 4,2%, cel mai scăzut nivel din septembrie 2010 şi uşor sub aşteptările analiştilor. A fost prima oară din februarie când inflaţia a scăzut sub 5 procente, ceea ce lasă loc de manevră Beijingului pentru a-şi relaxa politicile monetare, astfel încât să sprijine economia naţională.

Potrivit datelor furnizate de agenţia de presă Reuters, rata de creştere a indicelui PMI - ce reflectă evoluţia ordinelor de achiziţie ale managerilor de companii - s-a redus până la nivelul de 12,4% în noiembrie, sub aşteptările de 12,8%, înregistrând cel mai slab ritm de creştere din august 2009 până în prezent.

Vânzările cu amănuntul însă au crescut în noiembrie cu 17,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, depăşind uşor procentul de creştere de 17,2 % înregistrat în octombrie, fiind în acelaşi timp peste aşteptările economiştilor care prognozau o rată de creştere de doar 16,9%.

Creşterea economică a Chinei s-a situat pe trend descendent în ultimele trei trimestre consecutive, iar economiştii se aşt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 8 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 11 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 8 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 8 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 12 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°