Nu sunt nici frumoşi, nici bogaţi, totuşi nicio femeie nu poate ignora farmecele unor masculi de-a dreptul magnetici.
Mulţi bărbaţi s-au întrebat de-a lungul timpului cum se face că unii masculi parcă au lipici la femei, în timp ce alţii trebuie să se dea peste cap să le intre în graţii şi nici atunci rezultatul nu e prea sigur. Studiile arată că secretul succesului nu stă în aspectul fizic, indiferent de orele petrecute la sală, nici în maşina condusă, ci într-o serie de trăsături de caracter. Astfel, femeile sunt atrase în mod natural spre anumite tipuri de personalitate, şapte la număr, potrivit cercetătorilor britanici, citaţi de „Daily Mail".
Pentru bărbaţii care însă caută reţeta succesului la femei, psihologii britanici au un sfat: nu încercaţi să să intraţi într-un tipar care vă este străin, pentru că un efort prea mare sare uşor în ochi. „Nu te poţi transforma peste noapte într-un tip sigur pe el, această trasătură ţine deja de modul în care un individ a fost crescut, este un comportament care se dezvoltă în timp. Tot aşa, nu poţi deveni un rebel sau un artist la comandă", este de părere psihologul Cristina Luca.
Pentru un bărbat obişnuit, comparaţia cu tipii cărora femeile par că li se aruncă la picioare poate fi extrem de frustrantă, însă oricine poate apela la câteva trucuri pentru a deveni mai interesant în ochii doamnelor, asigură psihologul american Jonathan Crane, într-un articol intitulat „The art of seduction" (Arta seducţiei).
Un bărbat obişnuit să fie o parte a unui angrenaj nu se poate metamorfoza într-un Bruce Willis peste noapte, însă poate învăţa pas cu pas cum să-şi ia soarta în propriile mâini. „Învăţaţi să vă spuneţi punctul de vedere, fixaţi-vă obiective şi luptaţi să le realizaţi - astfel veţi dobândi încrederea indispensabilă într-o relaţie cu o femeie", spune Crane.
Bărbatul deştept te