Erste Group nu se va retrage de pe niciuna dintre pieţele din Europa Centrală şi de Est, unde este prezent, chiar dacă unele state au introdus anumite măsuri economice neortodoxe, a declarat Andreas Treichl, CEO al Erste Bank, cu ocazia celei de-a 8-a ediţii a Zilei a Pieţelor de Capital. Sursa: ADRIAN PÎCLIŞAN
''Chiar dacă unele state au introdus anumite măsuri economice neortodoxe, iar în alte state adoptarea măsurilor de stimulare a economiei necesită mai mult timp, noi rămânem în continuare loiali acestei regiuni. Cu cei 17 milioane de clienţi persoane fizice şi juridice, Erste Group, este prezent, în acele state care au, după părerea noastră, cele mai mari oportunităţi de dezvoltare şi care fie sunt deja membre ale Uniunii Europene sau au şanse să devină membre în viitor'', a afirmat Treichl, conform unui comunicat remis Agerpres.
Oficialul Grupului Erste, prezent în România prin BCR, a adăugat, totodată, că anumite resurse financiare necesare din operaţiunile internaţionale şi din alte linii de activitate secundare vor fi redirecţionate.
''Avem un rol important în dezvoltarea economică şi socială a acestor state (din Europa Centrală şi de Est, n.r.). Din acest motiv, considerăm că este responsabilitatea noastră să oferim clienţilor noştri de retail şi corporativi, dar şi statelor, capitalul şi lichidităţile de care dispunem, mai ales în această perioadă dificilă din punct de vedere economic. În acest scop, vom redirecţiona resursele financiare necesare din operaţiunile internaţionale şi din alte linii de activitate secundare'', a explicat Andreas Treichl.