ZIUA de Constanţa continuă campania de prezentare a declaraţiilor de avere a angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea" cu Dan Ionel Matache, comandantul detaşamentului de pompieri din Cernavodă. Astfel, conform propriilor consemnări, căpitanul Matache, coleg de serviciu cu soţia, nu are în posesie, cel puţin potrivit declaraţiei de avere, nicio categorie de teren.
În ceea ce priveşte clădirile, comandantul detaşamentului de pompieri din Cernavodă a consemnat că are împreună cu soţia un apartament în Cernavodă din anul 2005, în suprafaţă de 50 de metri pătraţi, precum şi un automobil, marca Volkswagen, fabricat în 2001, achiziţionat prin intermediul unui credit de nevoi personale. Fără bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă, de cult, colecţii de artă, numismatică, ori obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, cu valoare însumată mai mare de 5.000 de euro, Dan Ionel Matache nu are nici conturi, depozite bancare, plasamente, investiţii directe ori împrumuturi acordate, cu valoare de piaţă însumată a tuturor acestora mai mare de 5.000 de euro şi nici venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an. În ceea ce priveşte datoriile, comandantul detaşamentului de pompieri din Cernavodă a contractat, în anul 2005, un credit bancar în valoare de 11.800 de euro, iar în 2008 a luat de la CEC Bank suma de 8.000 de euro. Cel puţin conform declaraţiei de avere, căpitanul Matache nu se bucură de cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, şi nici de credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşe