Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a declarat, vineri, că fenomenul crimei organizate a cunoscut o intensificare în ultimii ani în România, însă nu există pericolul formării unor reţele mafiote propriu-zise.
Maior a afirmat, la o lansare de carte despre mafiile contemporane, că mafia, aşa cum este ea structurată în occident, nu s-a format încă în România, din diverse raţiuni, printre care şi acţiunile serviciilor speciale.
Directorul SRI a apreciat că în discursul politic public, dar şi în presă, cuvântul mafie este folosit în mod eronat, în afara accepţiunii originale.
"Am avut (în România-n.r.) o evoluţie în ultimii ani pe linia crimei organizate, dar nu şi pe cea a mafiei în înţelesul clasic. Crima organizată s-a intensificat în ultimii ani, iar aceasta este etapa care precede, acţional şi organizaţional, generarea mafiei. De aceea se impune să acţionăm acum, pentru a nu risca în câţiva ani să se organizeze şi la noi în ţară structuri mafiote. Eu nu cred totuşi că va fi cazul, cunoscând modul în care acţionează ofiţerii, cunoscând modul în care s-a fixat acest lucru ca o prioritate de securitate naţională", a spus Maior.
El a mai atras atenţia asupra folosirii de către mafii a organizaţiilor neguvernamentale pentru apărarea drepturilor omului în scopul de a împiedica modificarea legislaţiei pentru adaptarea la noile metode mafiote.
Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a declarat, vineri, că fenomenul crimei organizate a cunoscut o intensificare în ultimii ani în România, însă nu există pericolul formării unor reţele mafiote propriu-zise.
Maior a afirmat, la o lansare de carte despre mafiile contemporane, că mafia, aşa cum este ea structurată în occident, nu s-a format încă în România, din diverse raţiuni, printre care şi acţiunile serviciilor speciale.
Directorul SRI a