Încă din timpul primului război mondial, liderii românilor ardeleni au început demersurile în străinătate pentru a obţine desprinderea Transilvaniei de Austro-Ungaria.

Unii istorici, precum Ioan Scurtu, au găsit în arhive documente emoţionante legate de activitatea din zilele premergătoare Adunării de la Alba Iulia. Încă din aprilie 1917, o delegaţie de români ardeleni alcătuită din Vasile Lucaciu, Vasile Stoica şi Ioan Moţa a plecat în S.U.A., unde a desfăşurat o susţinută activitate în favoarea cauzei unirii. În iulie 1917, ardelenii au înfiinţat la Londra „Societatea Anglo-Română" în acelaşi scop. Apoi, cu prilejul constituirii Consiliului Naţional Român Central, liderii români au tipărit Manifestul acestuia în 18.000 de exemplare, pe cheltuiala lui Aurel Vlad, iar difuzarea a fost făcută de socialistul Ioan Mihuţ pe întreg cuprinsul Transilvaniei şi al Banatului. În cuprinsul lui era făcută o pledoarie fierbinte pentru unire, Comitetul sublinia că „Europa este în flăcări. Popoarele subjugate au scuturat jugul robiei de clasă şi de rasă".

La 2 noiembrie 1918 şi-a început activitatea Consiliul Naţional Român Central la Arad, în casa lui Ştefan Cico-Pop din str. Fabian Gabor nr. 7 „unde suna telefonul zi şi noapte şi unde veneau, după îndrumări, emisari din întregul cuprins al Transilvaniei". Este de subliniat şi faptul că un grup de reprezen-tanţi ai vieţii culturale şi politice maghiare, Ady Endre, Bela Bartok etc., au difuzat un manifest în care îndeamnă de a trăi „unii lângă alţii în pace, ca naţiuni libere". Comitetele, societăţile şi ligile românilor ardeleni au avut un rol extrem de important în obţinerea recunoaşterii Unirii.

Primele gărzi naţionale

Liderii români înfiinţau, cu mare entuziuasm, Gărzile Naţio-nale, „menite a asigura ordinea publică, siguranţa cetăţenilor şi a averii publice"... În 14 noiembrie pleca din Sibiu spre I