Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiecare cartier va avea bradul lui de Crăciun

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 9 decembrie 2011 ·

Ca în fiecare an, consilierii locali PDL vor organiza serbări şi vor împodobi brazi în toate cartierele oraşului. La fiecare eveniment vor fi împărţite cadouri tuturor copiilor care vor participa. „Avem pus la punct un program complet cu acţiunile din fiecare cartier. Am început de marţi şi continuăm până în data de 22 decembrie. Este una dintre acţiunile incluse în agenda de activităţi a organizaţiei Municipale a PDL Braşov, pe care o organizăm în fiecare an, împreună cu consilierii locali responsabili de fiecare zonă din Braşov. Este al optulea an în care facem acest lucru şi vom avea 17 evenimente în cursul cărora copiii din toate cartierele se vor întâlni cu Moş Crăciun, vor primi cadouri şi se vor bucura de brazii împodobiţi”, susţine viceprimarul Adrian Gabor. Toate cadourile care vor fi date celor mici sunt achiziţionate din fondurile consilierilor, din cotizaţiile la PDL şi din diferite sponsorizări. „Pe de o parte este un efort al nostru, dar pe de altă parte facem cu bucurie acest gest pentru toţi copiii din oraş. Sper ca această tradiţie a noastră să continue în fiecare an şi toţi consilierii locali să participe la astfel de momente”, a mai spus Adrian Gabor.

Pentru bradul care va fi în zona Memo, Mihai Ioniţă, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PDL Braşov spune că invită studenţii să participe fiecare cu ce obiect vrea, la împodobirea bradului. Ca în fiecare an, consilierii locali PDL vor organiza serbări şi vor împodobi brazi în toate cartierele oraşului. La fiecare eveniment vor fi împărţite cadouri tuturor copiilor care vor participa. „Avem pus la punct un program complet cu acţiunile din fiecare cartier. Am început de marţi şi continuăm până în data de 22 decembrie. Este una dintre acţiunile incluse în agenda de activităţi a organizaţiei Municipale a PDL Braşov, pe care o organizăm în fiecare an, împreună cu consilierii locali responsabili

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 3 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum o ora
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 5 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 8 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 9 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°