Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua, pândită de cel mai negru COŞMAR! Europa a deschis cutia Pandorei: scenariul care îi poate arunca pe stelişti în DEPRESIE

Publicat in Pro Sport, vineri 9 decembrie 2011 ·

Ipoteza meciului aranjat dintre Dinamo Zagreb şi Lyon ne duce cu gândul la Steaua, echipă care în ultimul meci din Europa League va fi într-o situaţie similară cu cea a lui Ajax, de miercuri

Olandezii păreau ca şi calificaţi din grupă, alături de Real Madrid, întrucât Lyon trebuia să recupereze o diferenţă de şapte goluri la golaveraj. "Minunea" s-a întâmplat la Zagreb, francezii au realizat scorul necesar pentru a merge mai departe, iar acum autorităţile din Franţa investighează dacă nu cumva partida a fost una aranjată.

Până la situaţia roş-albaştrilor din Europa League prezentăm faptele de ieri şi zvonurile care au început încă de ieri-dimineaţă să circule pe mai toate site-urile importante de sport de pe continent. Dinamo Zagreb, echipa-fanion a Croaţiei, e bănuită că ar fi dat meciul celor de la Lyon în ultima etapă din Champions League. Totul a pornit de la remarca italienilor de la Corriere dello Sport, cei care l-au surprins pe fundaşul croat Vida că, după al cincilea gol încasat de echipa sa, îi făcea complice cu ochiul lui Gomis, în timp ce, în mod straniu, scotea şi mingea din poartă, parcă tocmai pentru ca francezii să aibă timp să mai înscrie. După meci, Kruno Jurcic, tehnicianul lui Dinamo, a fost demis!

Anchetă din Franţa, nu de la UEFA

Frank de Boer, antrenorul lui Ajax, echipa păgubită în urma scorului de 7-1 de la Zagreb, a cerut după terminarea meciului său cu Real Madrid ca UEFA să ancheteze evenimentele din Croaţia: "Asistentul meu mi-a spus că Dinamo a scăzut ritmul foarte rapid în a doua repriză şi că Lyon a înscris şase goluri într-o jumătate de oră. Pentru un meci la acest nivel e neobişnuit. Dacă a fost ceva suspect acolo, UEFA ar trebui să intervină". Forul european nu consideră însă că în Croaţia s-ar fi întâmplat ceva anormal: "Avem implementat un sistem de monitorizare a pariurilor. Urmări

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 4 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 10 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 8 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 6 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 12 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

7°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°