- Editorial - nr. 907 / 9 Decembrie, 2011 In luna august 1940, la Tipografia "Luceafarul” din Zalau, aparea cartea lui Corneliu Coposu: "Ungaria ne cere pamantul!”. Multi romani ardeleni au privit, atunci, cu neincredere afirmatia "seniorului” de mai tarziu, neacceptand ca cele spuse de secretarul lui Iuliu Maniu ar fi o premonitie demna de luat, cat se poate de serios, in considerare. Iar spusele lui, ceva mai tarziu, nu cu multe zile, aveau sa se confirme, dureros, pentru romanii ardeleni, prin Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, impus de "puterile garante”, Germania si Italia, prin care Romania pierdea nordul Ardealului. Tot mai des, nu doar in ultima vreme, ci din 1990 incoace, fostul pastor, apoi episcop reformat de Piatra Craiului, Tökés László, cere si el pamant romanesc pentru visate autonomii teritoriale. De Ziua Nationala a Romaniei, printr-o scrisoare adresata autoritatilor de la Bucuresti, sicofantul asta le soma sa declare autonomia teritoriala a asa-zisului Tinut Secuiesc. "La 1 Decembrie 1918 – spunea pitaraul –, Transilvania si alte regiuni ale Ungariei au fost rupte de tara-mama. Daca teritoriile ni s-au luat, macar sa ni se asigure pe aceste teritorii drepturile minoritare si autonomia nationala (…)”. Iata ce cerea, vicepresedintele Parlamentului European, fostul pastor, cu impertinenta si cu obraznicia-i stiute: un targ! "In schimbul” hotararii poporului roman de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, precum Horthy, in august 1940, pretinde tot o parte din pamantul romanesc, pentru inexistentul asa-zis Tinut Secuiesc, pentru autonomia teritoriala pe criterii etnice. Totul, intr-un context organizat, planificat, abil dirijat din interior si din afara granitelor Romaniei. Totul, cum spun ei, pentru "apararea integritatii Tinutului Secuiesc”, prin disolutia autoritatii statului roman, national si unitar, prin institutionalizarea unei enclave etn