Deszăpezirea unui kilometru de drum naţional în România este mai scumpă decât în Finlanda, o ţară cu ierni mult mai grele. Cum explică autorităţile şi firmele specializate această aberaţie?
"Performanţa" de a avea unele dintre cele mai scumpe autostrăzi din această parte a Europei nu este singura pe care ţara noastră o înregistrează în domeniul infrastructurii. România este una dintre ţările europene care plăteşte cel mai mult pentru curăţarea autostrăzilor şi a drumurilor naţionale, arată două lucrări publicate în primăvara acestui an în Germania şi Finlanda, corelate cu cifrele făcute publice de către Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Potrivit datelor companiei, întreţinerea drumurilor naţionale în iarna anului trecut s-a ridicat la 333,47 milioane lei (77 milioane euro), în timp ce pentru iarna ce a început necesarul este de 401,7 milioane lei (93 milioane euro). Luând în calcul lungimea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi, de 16.000 de kilometri, rezultă că în iarna 2010-2011 s-au cheltuit 4.812 euro pe fiecare kilometru, iar în sezonul actual costurile deszăpezirii ar putea ajunge la 5.800 de euro pe kilometru. Cifrele sunt incredibile dacă luăm în calcul faptul că, spre exemplu, Finlanda, o ţară cu condiţii climatice mult mai dure, şi cu un cost al forţei de muncă mai ridicat, cheltuie anual 98 de milioane de euro pentru deszăpezire. Mai trebuie spus că lungimea totală a drumurilor naţionale din această ţară, 78.000 kilometri, este de aproape cinci ori mai mare decât în România. Astfel, preţul mediu pe kilometru al deszăpezirii în Finlanda este de 1.200-1.300 de euro, de patru ori mai mic decât la noi. Toate aceste date au fost incluse într-o lucrare realizată în cadrul universităţii finlandeze Saimaa.
De ce este mai scump în România?
Una dintre explicaţii este tipul contractelor de des