\"Olive\", care va fi lansat săptămâna viitoare la Los Angeles, este un film excepţional, în primul rând pentru că Gena Rowlands revine pe marele ecran după patru ani de absenţă şi apoi pentru că este prima producţie filmată în întregime cu un telefon mobil, scrie Agerpres.
"Olive" are tot ce-i trebuie unei drame clasice. O fetiţă de zece ani, care nu vorbeşte, "dă peste cap viaţa a trei oameni: o bătrână acrită (Gena Rowlands), un bărbat obez şi un străin care nu reuşeşte să se adapteze la viaţa din Statele Unite", spune Hooman Khalili, regizorul filmului, într-un interviu acordat AFP.
Filmul se remarcă însă prin felul în care s-a turnat: cu ajutorul unui telefon mobil multifuncţional Nokia N8. Camerei integrate în aparat i s-a adăugat un obiectiv de 35 mm - formatul obişnuit al camerelor de cinema -, pentru a obţine o profunzime sporită. În fotografiile pe care regizorul le-a pus online pe reţeaua socială Flickr, telefonul pare minuscul pe lângă obiectivul de care este practic lipit.
Clipul video promoţional, care poate fi văzut pe www.olivethemovie.com, permite celor care-l vizionează să-şi facă o idee despre rezultat. Spectatorul constată că imaginea este de bună calitate, fină, iar sunetul rivalizează cu cel al unei mari producţii hollywoodiene. "Tehnologia avansează foarte repede şi, cu timpul, telefoanele mobile vor putea face totul", consideră Hooman Khalili. Procedeul utilizat "este pionier în domeniu", adaugă el.
Însă, înainte de toate, cineastul a vrut să facă un film independent, altfel decât marile producţii care se lansează de obicei înainte de Crăciun. Filmul a costat doar 500.000 de dolari, fiind finanţat de Chris Kelly, care a făcut parte din conducerea Facebook, şi William O'Keeffe, filantrop din San Francisco. Ironia sorţii, producătorul finlandez de telefoane, Nokia, n-a participat la realizarea f