Larisa nu merge. Nu se bucură de jocul obişnuit al copiilor. Încă de la naştere, vreme de 7 luni, a stat imobilizată într-un pătuţ ortopedic. „Doar capul şi mânuţele şi le putea mişca. Era ca un roboţel”, spune mama, şi vocea sa capătă nuanţe de tristeţe. Femeia a născut prin cezariană, după termen, cu speranţa că vorbele spuse de medicul său încă de când avea 4 luni de sarcină, cum că cea mică ar avea coloana strâmbă, ar fi o greşeală. Mama s-a rugat zi de zi ca fetiţa sa să se nască sănătoasă.
În fiecare lună, la îndemnul medicului care s-a ocupat de sarcină, a mers la spitalul din Deva, pentru a-şi face ecografie 4D. „De fiecare dată mi s-a spus că totul este în regulă, că nu am de ce să îmi fac griji şi să merg şi să îmi văd liniştită de treabă”, povesteşte Alexandra Sporea, mama copilei. La numai câteva zile de la naştere, doctorii de la spitalul din Petroşani, unde femeia a adus-o pe lume pe Larisa, au anunţat-o că cea mică are cheaguri de sânge pe creier.
Pentru investigaţii, mama a fost şi la Spitalul „Louis Ţurcanu” din Timişoara. Medicul specialist i-a prescris copilei un tratament dur pentru eliminarea problemelor de la creier. Fetiţa era asemenea unui ghemotoc strâns în chingile unui pătuţ care nu-i permitea să facă vreo mişcare. Gângurelile şi privirea vioaie îi spuneau mamei că prin venele fetiţei încă mai curge sânge. Se întâmpla adesea ca fata să nu se oprească din plâns toată noaptea, iar mama nu înceta să privegheze la căpătâiul ei, să o legene până când plânsetul sfâşietor al copilului înceta, fie şi pentru jumătate de oră. Aşa s-a chinuit. Luni în şir.
A mers prin spitale, a întrebat medicii ce trebuie făcut pentru ca fetiţa să aibă o viaţă normală. Să nu rămână pe veci imobilizată într-un pătuţ, cu coloana strâmbă şi vertebrele tasate. A păşit prin spitalele din Bucureşti, unde l-a întâlnit pe profesorul Burnei
