Scrisoarea I

lucrez în serviciul de imprimat viaţa

sunt şi eu un proprietar de suflet

o măsură a lucrurilor pe care le intuiesc

pe care le iubesc

instrumentele mele de scris duc spre acelaşi drum:

cunoaşterea de sine ca o călătorie prin Infern

am inventat haosul şi libertatea în creierul meu

din creierul meu

evadez din statistica suferinţelor mari

într-un regat de singurătate

unde pot visa cu ochii deschişi

universul mă consumă

cu păcate şi incertitudini

până când

o gaură neagră

îmi va striga numele

şi va adăuga în dreptul meu

„un OM eliberat”

facebook dreams (I)

ultimul meu simţ e visul

cu el voi cerceta Invizibilul

şi tot ce e secret în inima şi în creierul celor ce stau chiar acum treji în reţea

cu puterea visului voi trece pe nevăzute

printre popoarele de insomniaci

care îşi venerează zeii şi nostalgiile cu un like

citesc pe peretele lui Octavian Soviany:

„Sfârşitul unei lumi nu este niciodată, şi nu

poate fi niciodată, altceva decât sfârşitul unei

iluzii” (René Guenon, „Domnia cantităţii şi

semnele vremurilor”)

în bucătărie

Dorina prepară ceaiul magic de dimineaţă

cu care voi trece iarăşi prin realitate ca într-un film fără final

şi fără prea multe înţelesuri

pisica Tsunami stă cuminte la fereastră

şi îmi cântă:

„Paradisul e întotdeauna o poartă deschisă!”

Scrisoarea a II-a

am deschis Cartea lui Enoh sâmbătă după ora 13.00

când ceaţa s-a risipit prin biografie şi s-a făcut un duh blând

cafenelele au scris pe tablele negre de la intrare

„fie ca inima ta să fie puternică,

căci cel bun va anunţa dreptatea celui bun”

am intrat şi eu în pântecul