După un neonorant loc 23 în topul natalităţii, cu un număr de 2.673 de copii născuţi vii, în 2010, faţă de 4.079 în 1990 (scădere cu 35%), judeţul nostru se confruntă, din nou, cu un loc neonorant într-un alt top realizat de Eontext.ro: topul mortalităţii.
Lungimea şi bunăstarea vieţii sunt strâns legate de condiţiile materiale, de nivelul traiului. Sau, mai pe româneşte, de sărăcie. Aceasta a devenit din ce în ce mai vizibilă în ţara noastră.
Pe ansamblu, situaţia s-a înrăutăţit în 2010 faţă de 1990. Cu alte cuvinte, se moare mai mult acum decât în urmă cu 20 de ani.
În ceea ce priveşte judeţul nostru, ne aflăm pe un neonornat – din nou – loc 11, cu o creştere de 2 la mia de locuitori. Dacă în 1990 în Giurgiu se înregistra o rată a mortalităţii de 14,2 la mia de locuitori, două decenii mai târziu, în 2010, rata de 16,2 decese la mia de locuitori ne „propulsa” pe locul 11 în topul judeţelor unde se moare cel mai mult.
Pe prima poziţie, cu cea mai mare înrăutăţire a ratei deceselor, se află Teleorman, cu un avans la deceselor de 3,8 la mia de locuitori. Doar trei judeţe din ţară fac rabat de la regula creşterii mortalităţii: Bihor, Ilfov şi Arad.