Profesionalism şi calitate

Ori de câte ori scrie despre un număr nou al revistei VIAŢA ROMÂNEASC|, Cronicarul riscă să se repete, fiind obligat de fiecare dată să constate profesionalismul şi calitatea literară a acestei publicaţii a Uniunii Scriitorilor. Într-un fel, Viaţa Românească este o revistă atipică: fapt dublu lăudabil, ea nu cedează în faţa presiunii exercitate de autorii din zona geografică unde apare revista, aşa cum se întâmplă cu majoritatea revistelor din ţară (şi unde justificarea pentru aceste semnături slabe este: „Sunt mediocri, dar sunt ai noştri!..”), şi nici nu este străvezie la această publicaţie structurarea şi acţiunea după reguli de grup literar (ori, mai direct şi mai dur spus, de gaşcă literară), unde apartenenţa cuiva la echipă îi asigură acestuia, din start, o superioritate literară asupra altor autori care nu fac parte din echipă. Din numărul recent, 11-12 / 2011, am remarcat grupajul de texte dedicate lui Mihai Şora, la 95 de ani, avându-i ca autori pe Nicolae Prelipceanu, Dumitru Radu Popa, Călin-Andrei Mihăilescu, Nicoleta Dabija şi Marian Drăghici. De asemenea, este de citit Ştefan Bănulescu – inedit. Sunt pagini admirabile dintr-un mare prozator: un fragment din Cuvântul autorului, în care Bănulescu vorbeşte despre intenţiile sale auctoriale şi un fragment din Cartea Milionarului, partea a IV-a, intitulată Epilog în oraşul Mavrocordat.

Amurg sau declin?

În „Mici reverii editoriale”, articol din numărul din 1-7 decembrie al DILEMEI VECHI, Dan C. Mihăilescu se întreabă de ce autori precum Schopenhauer sau Spengler nu sînt traduşi la noi în ediţii serioase. În cazul lui Schopenhauer limba română se mulţumeşte cu o antologie de aforisme traduse de Maiorescu şi cu o discutabilă ediţie basarabeană, în timp ce Oswald Spengler e ca şi inexistent. „Oswald Spengler, Amurgul Occidentului. Unde est