De un an încoace, filmul The King’s speech, cu Colin Firth în rolul regelui, rămîne pe afişele cinematografelor din întreaga lume şi continuă să înregistreze un neabătut succes de casă şi de prestigiu.

În Brazilia, puţini au rămas cei care n-au văzut pelicula încărcată de Oscaruri; reprodus în DVD în variante dintre cele mai ieftine, el se vinde acum la colţuri de stradă, costă cam trei dolari şi se află la îndemîna oricui.

Fără să fi fost pronunţat în împrejurări la fel de dramatice ca acela al regelui englez George VI la începutul războiului, discursul ţinut în Parlamentul României de Regele Mihai I are toate şansele să intre în istorie, ca şi discursul din urmă cu 70 de ani al rudei sale. Pronunţat la două decenii şi ceva de la căderea comunismului, el sintetizează – în două pagini şi jumătate – situaţia României de astăzi şi schiţează perspectiva viitorului. Pare să fi fost rostit cu acelaşi formidabil efort interior ca şi discursul regal britanic. Poartă semnul marilor intervenţii oratorice: nu poate lipsi din el nici o frază, pentru că nici una nu-i de prisos.

Discursul Regelui României a reuşit să pună accente inedite pe o realitate foarte cunoscută.

M-a uimit perspectiva lui calmă şi optimistă; dacă Regele, singurul pe care îl avem, crede ceea ce spune, înseamnă că ar fi loc pentru speranţă. De obicei regii nu mint; nu au niciodată nevoie să o facă. Neaşteptată şi reconfortantă mi s-a părut explicaţia furnizată pentru multitudinea mizeriilor care ne înconjoară; privite de la înălţime etică şi istorică, „demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac”, pe care ne obişnuisem să le considerăm fructe otrăvite ale post-comunismului, nu sunt, în ochii lui Mihai l, decît reminiscenţe încă neeliminate ale comunismului însuşi, un comunism rezidual. Reconfortantă schimbare de perspectivă!

În d