Lucian Dan Teodorovici a ieșit de curînd pe piață cu un nou roman: Matei Brunul. Un roman despre un păpușar care trece prin pușcăriile comuniste, care are un accident, care își pierde parțial memoria, care se stabilește la Iași, la sfîrșitul anilor ’50, unde se îndrăgostește și trăiește calvarul supravegherii de către Securitate (printr-un ofițer, tovarășul Bojin, un personaj care este, împreună cu Matei Bruno, unul dintre cele mai „tari“). Este Matei Brunul un roman despre comunismul ca sistem politic sau despre oamenii care au trecut, greu, dificil, depersonalizați, împovărați, prin comunism? De ce ar trebui să revizităm, prin ficțiune, acea epocă, după ani buni, cînd a existat chiar un exces de memorialistică? Părerea noastră este că Matei Brunul are naturalețea povestirii unor fapte atroce, are privirea neblazată și netezistă despre o epocă în care nuanțele sînt mai multe decît hotarele imuabile dintre alb și negru. În Matei Brunul, Lucian Dan Teodorovici își abandonează autobiografia – materia altor nuvele și romane ale sale – și reconstruiește o întreagă epocă, doar prin imaginație (dublată de o serioasă documentare, de o citire și conspectare a ziarelor comuniste ce apăreau în acele vremuri).Deși este pe piață din septembrie, Matei Brunul (Editura Polirom, 2011) a avut parte de încă o lansare la Tîrgul de Carte Gaudeamus, prezentat de Carmen Mușat și Bogdan-Alexandru Stănescu. L-am invitat pe autor, prezent la București pe toată perioada tîrgului, să ne acorde un interviu în redacția revistei Observator cultural. Interviul a fost realizat duminică, 27 noiembrie. Bruno Matei, personajul din Matei Brunul, a existat în realitate? Bruno Matei n-a existat în realitate, dar a pornit de la o realitate, de la un pasaj din celebra carte a lui Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele. Modelul lui Bruno Matei este Sveatoslav Tăbăcaru, un om care a exista