Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandrina Giugaru: "Tata a avut nouă neveste"

Publicat in Jurnalul, vineri 9 decembrie 2011 ·

A fost desenator tehnic şi traducător pentru Ana Aslan, a fost bibliotecară la Biblioteca Centrală Universitară, actriţă la Botoşani, a lucrat la Aca­demia Ştefan Gheorghiu – Relaţii Internaţionale, a fost lector universitar la Academia de Teatru şi Film, de unde şi-a dat demisia, fiindcă studenţii îi mâncau sufletul. Este fiica lui Alexandru Giugaru şi o cheamă Alexandrina. Ne-am întâlnit într-o după-amiază şi am stat la poveşti până când seara a căzut peste noi. Nu s-a sfiit să-mi vorbească despre tatăl ei, chiar dacă amintirile, unele, îi sunt destul de dureroase. Vă las să descoperiţi viaţa de civil a lui Alexandru Giugaru, bărbatul care a reuşit să se căsătorească de nouă ori, constatând cu surprindere, la un moment dat, că este şi bigam.

● Jurnalul Naţional: Alexandru Giugaru a devenit tată la 50 de ani?

● Alexandrina Giugaru: Da. Tatăl meu şi tatăl mamei mele au fost colegi de bancă, la Huşi. Prin 1946, când a fost seceta aceea mare, mama îşi pierduse tatăl şi era crescută doar de mama ei. Au rămas trei fraţi, ea fiind cea mai mare. Copiii din Moldova au fost împărţiţi la familiile care puteau măcar să-i hrănească. Tata i-a spus colegului său: "Pe Maria o iau eu, că e cea mai mare şi o dau la şcoală". Şi a luat-o. Şi sora ei, şi fratele ei au fost daţi. Tata a adus-o la Bucureşti pe Maria şi peste un an m-am născut eu. Ea avea 17 ani... După mine, la un an şi ceva, a rămas din nou însărcinată, cu fratele meu. Atunci a luat-o oficial de nevastă.

● Cât a durat căsnicia?

● Nu mult. Maică-mea a întâlnit pe cineva mai tânăr, iar tatăl meu a divorţat. Mama avea dreptul la o cameră, să stea împreună cu noi. Însă ea a refuzat, căci îi era teamă de tata... Aşa mi-a spus, mai târziu. Cert este că, într-un an sau doi, ne-am trezit cu o mamă vitregă. Dumnezeu s-o ierte, dar chiar a fost vitregă. Semăn foarte mult cu tata, eu mă aprind rep

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mașină luată de viitură în Constanța. O persoană, blocată pe capotă

HotNews acum o ora
O mașină a fost luată de viitură între localitățile Țepeș Vodă și Nicolae Bălcescu, județul Constanța, vizat de cod roșu de ploi abundente. Potrivit ISU Constanța, o persoană a rămas blocată pe capota autoturismului. ISU Constanţa intervine, miercur

Prima întâlnire a unui înalt oficial român cu secretarul de stat american, Marco Rubio. Oana Ţoiu va avea consultări politico-diplomatice cu oficialul administraţiei Trump

News.ro acum 9 minute
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, se află, miercuri, în SUA şi va avea consultări politico-diplomatice cu secretarul de stat american, Marco Rubio. Este primul înalt oficial român care discută cu reprezentanţi de rang înalt ai administraţiei Trump. M

Efectele ciclonului Barbara. Cod roșu în București și cinci județe, zeci de intervenții ale pompierilor peste noapte în localități afectate, porturile sunt închise

HotNews acum 2 ore
Mare parte din țară se află sub cod galben, portocaliu și roșu de ploi abundente, vijelii și ninsori viscolite la munte, cel puțin până miercuri seară. Cea mai severă vreme, cauzată de ciclonul Barbara, a fost prognozată pentru București și cinci ju

Columbia înregistrează cea mai bună recoltă de cafea din ultimele decenii, dar avertizează asupra unei scăderi în 2025/2026

News.ro acum o ora
Columbia a încheiat cel mai bun an agricol pentru cafea din ultimele peste trei decenii, datorită condiţiilor meteorologice favorabile şi reînnoirii plantaţiilor, însă producţia este aşteptată să scadă în următorul ciclu, a anunţat marţi Federaţia N

Facebook actualizează algoritmul pentru video

News.ro acum o ora
Meta anunţă un update pentru algoritmul folosit în secţiunea video a platformei, care, printre altele, va oferi mai mult control şi conţinut mai proaspăt. După actualizare, utilizatorii vor putea folosi funcţia „Not Interested” în cazul clipurilor v

Giorgia Meloni a fost denunțată la CPI pentru complicitate la genocid în Gaza. Alți doi miniștri italieni, vizați de plângere

Mediafax acum 49 minute
Într-un interviu acordat televiziunii italiene de stat RAI, Meloni a declarat că vizați de aceeași plângere sunt atât ministrul apărării Guido Crosetto, cât și ministrul de externe Antonio Tajani. De asemenea, și Roberto Cingolani, șeful grupului de

Horoscop pentru miercuri, 8 octombrie 2025. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 12 minute
Berbec Aspectele financiare reprezinta o provocare majora astazi. Este posibil sa primesti bani, bunuri sau favoruri din partea celor dragi. Insa si tu la randul tau va trebui sa cheltuiesti pe diverse, in mod special pe cele necesare traiului cotid

Cod roșu la Constanța Intervenții ale pompierilor în Lumina, Ovidiu și Năvodari!

Ziua Constanta acum o ora
În contextul codului roșu sub care se află județul Constanța, în această dimineață, pompierii ISU „Dobrogea” intervin pentru limitarea efectelor inundațiilor produse în mai multe localități din județ. O gospodărie de pe strada Narciselor, nr. 1C, di

Scurgeri de amoniac la rafinăria Petromidia din Năvodari. Garda de Mediu a dispus închiderea unei instalații

HotNews acum 9 ore
O instalaţie din rafinăria Petromidia din Năvodari a fost închisă temporar de către comisarii Gărzii de Mediu, ca urmare a unei scurgeri de amoniac detectate în sistemul de răcire, informează News.ro. „Comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au verifica

Tanczos Barna: Ce vedem acum este un exemplu clasic al schimbărilor climatice. În zonele vizate de codul roşu de obicei este secetă

HotNews acum 11 ore
Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că toate instituţiile statului au avut timp să se pregătească pentru a face faţă fenomenelor anunţate de către meteorologi. „Ceea ce vedem acum este un exemplu clasic al schimbărilor climatice”, a declarat viceprem

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/15°
joi

11°/15°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/18°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/14°
joi

10°/11°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/14°
Constanta
acum

15°
mie.

11°/15°
joi

12°/13°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

9°/14°
sâm.

10°/13°
Timisoara
acum

mie.

7°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°