Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosar judecat în timpul cel mai scurt: Petcu - 7 ani de închisoare

Publicat in Romania Libera, vineri 9 decembrie 2011 ·

Sentinţa Tribunalului Bucureşti în cazul fostului lider al CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, Marius Petcu, a venit neaşteptat de repede, având în vedere viteza cu care se judecă procesele în România. Petcu a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare şi i-au fost interzise anumite drepturi pe o perioadă de 10 ani. El va trebui să-i restituie lui Petre Scrieciu suma de 1.398.400 lei şi să achite 15.000 de lei cheltuieli judiciare. Condamnatul poate face apel la decizia judecătorilor.

Fostul lider de sindicat a fost prins pe 24 martie în timp ce lua mită 40.000 de euro de la Petre Scrieciu şi a fost arestat pe 31 martie. Anchetatorii au precizat că suma era doar o parte din banii ceruţi pentru ca firma omului de afaceri să execute lucrări la un centru pentru sindicate din Snagov. El a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 21 aprilie, în stare de arest preventiv. Pe 20 iunie a fost eliberat, ca urmare a deciziei definitive a Curţii de Apel Bucureşti, care a admis cererea lui de eliberare provizorie sub control judiciar.

Dacă justiţia s-a mişcat repede în cazul Petcu, nu la fel s-a întâmplat în alte dosare celebre care au fost plimbate prin instanţe ani în şir, iar în unele cazuri faptele s-au prescris. Este cazul dosarului în care Sorin Ovidiu Vîntu a fost judecat pentru fals în declaraţii şi uz de fals la constituirea Băncii Internaţionale de Dezvoltare (BID).

Acest proces s-a încheiat la Curtea de Apel cu prescrierea faptelor. Un alt caz celebru în care s-a ajuns aproape de prescrierea faptelor a fost Rompetrol - Dinu Patriciu. Instanţa a constatat în octombrie că s-a împlinit termenul de prescripţie pentru două dintre fapte - manipularea pieţei de capital şi divulgarea de informaţii privilegiate, dar s-a răzgândit o lună mai târziu. Un alt proces tărăgănat este cel al lui Adrian Năstase - Mătuşa Tamara, la care urmărirea pe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum o ora
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum o ora
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 41 minute
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Percheziții la firma prin care s-au făcut plăți către influencerii care l-au promovat pe Călin Georgescu

Ziua Constanta acum 30 minute
Percheziții la firma prin care au fost făcute recrutări și plăți către influenceri pentru campania în favoarea lui Călin Georgescu la primul tur al alegerilor prezidențiale. Se face referire la platforma FameUp pe care se postează anunțuri de promo

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum 2 ore
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

LIVE Naționala României își află ACUM adversarii din preliminariile CM 2026! Toate informațiile de la Zurich

Gazeta Sporturilor acum 49 minute
Încep din nou emoțiile pentru echipa națională a României! De această dată își află adversarii din preliminariile CM 2026. Tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale 2026 are loc ACUM, la Zurich, liveTEXT pe GSP.ro, la TV pe Antena 1 și va f

COSR, CS Dinamo şi ANS, omagii pentru Dan Grecu: "Stăpânul inelelor" s-a transformat în stea

News.ro acum 4 ore
Dan Grecu, "Stăpânul inelelor" s-a transformat în stea. Primul campion mondial din gimnastica românească, medaliat olimpic şi european. Creatorul marilor succese ale gimnasticii masculine româneşti din anii 1988-2004 a plecat dintre noi azi noapte,

Kelemen Hunor, revoltat de expunerea publică a primarului Soos Zoltan cu cătuşele la mâini. „Un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Adevarul acum 46 minute
Kelemen Hunor, Preşedintele UDMR, este indignat de expunerea publică a primarului maghiar din Târgu Mureş cu cătuşele la mâini, după ce acesta a fost reţinut într-un dosar în care este suspectat de luare de mită, în valoare de aproximativ 200.000 de

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 4 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Se înfiinţează o nouă linie de transport cu troleibuze Solaris, în București. Ce alte linii de tramvai se reorganizează

Wall-Street.ro acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că va fi înfiinţată o nouă linie de troleibuze, ca urmare a finalizării lucrărilor la staţia de alimentare electrică Berceni. De asemenea, linia de autobuz 313 va fi înlocuită de linia 73, iar pe acest traseu

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/1°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°