Cursul a încheiat şedinţa în creştere uşoară, la 4,3425 - 4,3450 lei/euro, într-o piaţă cu volume reduse de valută tranzacţionată şi unde în prima parte a zilei cotaţiile au coborât uşor sub 4,3400 lei/euro.
Cotaţiile de la finalul şedinţei sunt cu 0,4 bani peste închiderea sesiunii de joi, de 4,3385 - 4,3410 lei/euro.
În prima parte a zilei, paritatea a scăzut până la un minim de 4,3365 - 4,3385 lei/euro, susţinută, indirect, de o uşoară întărire a euro în raport cu dolarul.
Totuşi, spre finalul şedinţei, rata de schimb leu/euro a revenit peste 4,3400 unităţi, în condiţiile în care euro a pierdut câştigul din prima jumătate a zilei în raport cu dolarul. Mişcările cursului euro/dolar au efecte şi asupra ratei de schimb leu/euro, întrucât moneda unică este considerată mai riscantă decât dolarul, însă, mai sigură decât leul şi alte valute din regiune.
"Aprecierea leului şi a euro din prima parte a şedinţei a fost determinată de un uşor optimism al jucătorilor care au văzut un semnal bun în decizia summit-ului UE de a crea o uniune fiscală. Un alt factor pentru aprecierea euro a fost şi o ştire potrivit căreia China va constitui două fonduri de 300 miliarde dolari, unul destinat Europei şi unul SUA. Se pare că jucătorii credeau că banii aceia vor fi cumpăraţi din piaţă şi asta va duce la aprecierea dolarului şi a euro, însă, în a doua parte a zilei, după ce au «digerat» aceste informaţii, jucătorii s-au gândit că poate banii aceia deja au fost schimbaţi şi sunt deja în rezerva valutară a Chinei. Astfel, euro a pierdut câştigul din prima parte a şedinţei", a afirmat un dealer.
Liderii europeni au convenit, joi seară, la summit-ul UE de la Bruxelles măsuri fiscale stricte pentru statele din zona euro, însă nu au reuşit să se pună de acord pe modificarea Tratatului UE. Astfel, măsurile vor fi incluse într-un tratat separat, la care vor subscri