Seceta pune mari probleme sistemului energetic. Termocentralele sunt turate la maximum, iar în minele de cărbuni se va trece la un program de lucru de 7 zile din 7 pentru a compensa scăderea producţiei de energie hidro.
Cel mai mare producător de energie din România, Hidroelectrica, cu o cotă normală de peste 30%, a ajuns să producă mai puţin decât parcurile eoliene în unele intervale orare ale zilei de ieri, deşi are o capacitate de circa 10 ori mai mare. Importurile de gaze trebuie să crească pentru producţia de energie şi acoperirea consumului pe timp de iarnă, dar operatorii se tem de pierderile ce vor urma din cauza preţurilor reglementate. Oamenii din industrie spun că dacă şi reactoarele de la Cernavodă se vor opri va fi un "dezastru."
În viitor, piaţa va rezolva totul
Situaţia este gestionată în acest moment de Ministerul Economiei, proprietarul marilor unităţi de producere a energiei electrice, dar oficialii instituţiei lansează un semn de întrebare în contextul în care România este presată să-şi vândă "perlele din energie", acestea fiind de altfel cele mai importante pârghii prin care este realizată securitatea energetică.
"Pe de o parte ne întrebaţi care este politica ministerului în această perioadă, dar pe de altă parte vine FMI şi ne cere să ne luăm mâinile. Pe partea de cărbune şi în lacurile de acumulare suntem sub nivel pentru această perioadă. Ne orientăm mai ales pe producţia de energie din gaze naturale. Aş vrea să evit cuvântul intervenţie în sistem pentru a nu supăra Banca Mondială. Pe viitor toate acestea vor fi rezolvate de piaţă, pentru că nouă ni se zice să ne luăm mâinile", a spus Alexandru Săndulescu, director al Direcţiei politici energetice din cadrul Ministerului Economiei, în cadrul unei conferinţe organizate de Focus Energetic.
Pregătiri de vânzare
Declaraţiile lui Săndu