Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro coboară sub 4,35 lei

Publicat in Impact in Gorj, vineri 9 decembrie 2011 ·

Întreaga atenţie a pieţelor finaciare internaţionale era îndreptată ieri către Vechiul Continent, acolo unde se desfăşurau întâlnirea conducerii BCE dar şi cea a liderilor europeni ale cărei concluzii privind soarta zonei euro, care se află în cea mai importantă criză de la crearea ei, vor fi anunţate astăzi.

Monedele din regiune aveau o evoluţie stabilă faţă de euro, care se reflecta în aprecierea leului de la 4,3505, acum două zile, la 4,3429 lei, cel mai scăzut curs de la finalul lui octombrie. Piaţa s-a deschis la valori apropiate de cele de la închiderea de miercuri, 4,3450 – 4, 3470, pentru ca ordine mai mari de cumpărare de lei venite, conform dealerilor, din partea unui fond de hedging care anticipează o apreciere a leului, să aducă cotaţiile până la un minim de 4,34 lei. La jumătatea şedinţei euro era cotat la 4,34 – 4,3450 lei. Cursul dolarului cobora de la 3,2504 la 3,2421 lei, iar cel al francului elveţian creştea de la 3,5037 la 3,5105 lei, urmare a plasamentelor cu rol de protecţie făcute pe pieţele internaţionale. În piaţa la termen de la Sibiu, raportul euro/leu se tranzacţiona pentru jumătatea lunii la 4,34, pentru martie la 4,35 iar pentru iunie la 4,3650 lei. În regiune, euro era tranzacţionat la 4,461 – 4,476 zloţi, valori apropiate de cele de miercuri, în timp ce forintul se deprecia la 300,6 – 301,3. Raportul euro/dolar era foarte stabil, până la realizarea acestei analize, înainte de declaraţiile preşedintelui BCE, el fluctuând între 1,3383 şi 1,3429 dolari. Analiştii anticipau o posibilă reducere dobânzii de politică monetară a BCE de la 1,25 la 1%, măsură care ar trebui să deprecieze euro. Preţul unciei de aur creştea la Londra la fixingul de ieri dimineaţă la 1.739 dolari. La Sibiu, euro se tranzacţiona pentru jumătatea lunii la 1,3380 – 1,3428 iar pentru martie la 1,34 – 1,3411 dolari, iar uncia de aur era cotată pe decembrie la 1

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum o ora
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum o ora
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 4 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 2 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 7 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 5 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 2 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 4 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Kremlinul respinge „presiunile” de a accepta un armistițiu: „Încercarea de a ne speria cu sancțiuni e zadarnică. Noi deja ne gândim la ce vom face după ce sunt impuse”

HotNews acum 8 ore
Rusia a respins sâmbătă „presiunile” exercitate asupra ei în vederea acceptării unui armistițiu de 30 de zile în Ucraina, precum și noile „amenințări cu sancțiuni” formulate de puteri occidentale, informează agențiile DPA și Agerpres. Citește și UE

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

10°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
Timisoara
acum

sâm.

5°/19°
dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°