Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat a deschis focul în campusul unei universităţi din SUA! Până acum sunt două persoane moarte!

Publicat in Cancan, vineri 9 decembrie 2011 ·

În 2007, Universitatea Virginia Tech a mai fost scena unui masacru: 33 de morţi au fost atunci, dintre care o persoană de origine română, scrie Realitatea.net. Un ofiţer de poliţie a fost împuşcat în interiorul sau în apropierea campusului universităţii, potrivit site-ului instituţiei.

O altă persoană a fost raportată în parcare, iar suspectul nu fusese încă prins. Acesta a fost descris drept un bărbat alb care poartă pantaloni gri şi un hanorac cu glugă. O alertă difuzată pe site-ul universităţii avertizează că "toată lumea trebuie să caute un adăpost sau să stea acolo unde este". După câteva ore, în jurul orei 16.00, ora locală, alarma a fost ridicată. Lângă cea de-a doua persoană împuşcată a fost găsită o armă. "Forţele de ordine au stabilit că nu mai există o ameninţare reală sau o nevoie de a securiza locaţia. Reveniţi la activităţile normale", se arată într-un comunicat postat pe site-ul universităţii. Alexandra Pintili isi lichideaza dusmanii virtuali cu toporul, asa cum si-a omorat in realitate mama adoptiva! Cauta victime pe internet Mentorul monstrului din Norvegia: "Anders Breivik nu este un lup singuratic, el face parte dintr-o celulă secretă extremistă" Masacru într-o şcoală din Brazilia! Un bărbat a împuşcat mortal 13 persoane!

În 2007, Universitatea Virginia Tech a mai fost scena unui masacru: 33 de morţi au fost atunci, dintre care o persoană de origine română, scrie Realitatea.net. Un ofiţer de poliţie a fost împuşcat în interiorul sau în apropierea campusului universităţii, potrivit site-ului instituţiei.

O altă persoană a fost raportată în parcare, iar suspectul nu fusese încă prins. Acesta a fost descris drept un bărbat alb care poartă pantaloni gri şi un hanorac cu glugă. O alertă difuzată pe site-ul universităţii avertizează că "toată lumea trebuie să caute un adăpost sau să stea acolo unde este". După câteva ore, în jurul

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2025, ora 12.00. George Simion, în frunte cu 40,86%, Nicușor Dan pe locul 2, cu 21,06% (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 37 minute
Conform unui comunicat din partea BEC au apărut rezultatele parțiale Rezultatele parţiale ale alegerilor pentru Preşedintele României. Rezultatele parțiale ale alegerilor pentru Preşedintele României din data de 4 mai 2025, centralizate până la 5 ma

Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu Dominic Fritz preia interimar conducerea partidului USR

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-vicepreședintele USR, Dominic Fritz, va prelua interimar conducerea partidului, după demisia Elenei Lasconi, a anunțat, luni, liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu. Prim-vicepreședintele USR, Dominic Fritz, va prelua interimar conducerea part

Gigel Știrbu (PNL): „Este momentul să ieșim de la guvernare și să ne detașăm clar de PSD”

Adevarul acum 8 minute
După ce o parte dintre liderii PNL s-au dezis de conducerea actuală a partidului, dar și de partenerii de guvernare, solicitând demisia lui Marcel Ciolacu, unul dintre vicepreședinții PNL, Gigel Știrbu, cere ieșirea partidului de la guvernare.

Avertizări ANM de ploi, grindină şi vijelii! Zonele din România în care vine URGIA

Cancan acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări meteo care anunță o perioadă cu instabilitate atmosferică severă ce se va extinde pe tot teritoriul României în următoarele zile. Un cod galben de fenomene meteo periculoase e

Cod galben de inundaţii pe râuri din zece judeţe, până marţi dimineaţa, potrivit Institutului Naţional de Hidrologie

G4Media acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până marţi dimineaţa pe râuri din trei bazine hidrografice. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul co

Anchetă în desfășurare în cazul accidentului feroviar din Gara CFR Constanța (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Un accident feroviar a avut loc ieri, 4 mai 2025 în jurul orei 14.15. Din primele informații două trenuri s-au ciocnit la Linia 1, iar autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție. Cătălin Schipor, reprezentantul CFR Infrastructură, Regionala

REZULTATE parțiale BEC după centralizarea datelor din 96.47% dintre secţiile de votare: George Simion – 40,94%, Nicușor Dan – 20,95%

Gandul acum o ora
Potrivit datelor parțiale centralizate de Biroul Electoral Central (BEC) până luni, 5 mai, ora 09:00, George Simion se află pe primul loc în cursa pentru Președinție, cu 40,94% din voturi. Pe locul al doilea se clasează Nicușor Dan, cu 20,95%, urmat

Ședință PNL la ora 16. Un deputat liberal cere „un guvern fără Marcel Ciolacu, fără oamenii din jurul lui”: „Nu mai au credibilitate și autoritate”

HotNews acum o ora
Deputatul PNL Robert Sighiartău l-a criticat luni pe premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, pe care l-a descris drept „o frână” pentru Crin Antonescu în cursa prezidențială, și a spus că își dorește un guvern fără actualul președinte al social-democ

SUA: Donald Trump anunță taxe vamale de 100% asupra filmelor produse în străinătate

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat, duminică, că va ‘începe imediat procesul de impunere a unor taxe vamale de 100%’ asupra filmelor difuzate în Statele Unite, dar produse în străinătate, notează AFP. ‘Industria cinematografică americană e

Liderul italian de extremă dreapta, Matteo Salvini, salută victoria lui Simion: ”România a votat în sfârșit, liber, cu capul și cu inima” / Îi cheamă pe românii din Italia să se înscrie în partidul Lega / Simion îi răspunde: ”Mulțumesc, Căpitane!”

G4Media acum o ora
”Poporul din România a votat în sfârșit, liber, cu capul și cu inima. Cu tot respectul pentru „domnii” de la Bruxelles și pentru trucurile lor murdare. Bravo, George Simion!”, i-a transmis liderului AUR, Matteo Salvini, președintele Lega, partid de

Vremea

București
acum

27°
lun.

15°/28°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
joi

12°/16°
Iasi
acum

23°
lun.

13°/27°
mar.

10°/15°
mie.

10°/12°
joi

10°/15°
Constanta
acum

22°
lun.

10°/23°
mar.

11°/17°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/21°
mar.

10°/17°
mie.

10°/12°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

19°
lun.

12°/22°
mar.

10°/19°
mie.

10°/13°
joi

10°/17°