Ce se întâmplă când te naşti femeie, vii din Basarabia, eşti crescută de-o mătuşă şi te îndrăgosteşti de-un evreu? Cam aşa s-ar putea rezuma, într-o frază, romanul franţuzoaicei Catherine Cusset, Un viitor strălucit, apărut în original în 2008 şi în traducere românească doi ani mai târziu.

Nunuş este o fetiţă cuminte, îngrozită să nu lase urme de noroi pe covorul din sufrageria lui tanti Iulia, care s-ar supăra şi ar ţipa la ea. A păţit-o o dată şi n-ar vrea să mai repete experienţa. Stă cu tanti Iulia şi cu soţul acesteia pentru că mama ei a murit într-un accident, „şi acum este în cer, de unde o vede pe Nunuş în permanenţă” iar tată pare că n-a avut niciodată. Are, în schimb, o bunică care locuieşte şi ea împreună cu Nunuş în vila mare şi roz a Iuliei, unde mai încape şi Păpuşa, căţeluşa familiei din cauza căreia a fost certată atunci când a intrat în casă încălţată. Alerga după ea (o altă activitate complet interzisă) încercând s-o oprească să intre cu lăbuţele ei murdare în sufragerie, dar n-a reuşit, şi în final cea admonestată a fost ea. Spre deosebire de Nunuş, Păpuşa n-are interdicţii. Chiar şi murdară poate să se aşeze unde doreşte, inclusiv pe fotoliile tapiţate Ludovic al XV-lea. „În fond e casa ei”, îşi spune Nunuş, „nu a mea”. Chiar şi aşa, viaţa e destul de frumoasă.

Apoi, brusc, nu mai e. În 1943, familia este forţată să plece din Chişinău. Ruşii, pe care fetiţa şi-i imaginează ca pe nişte căpcăuni care răpesc şi mănâncă copii, urmează să intre în Basarabia şi să pune stăpânire pe ea, inclusiv pe vila mare şi roz în care Nunuş nu are voie să alerge ca să nu dărâme ceva. Iar pentru că Păpuşii îi place aşa de mult acolo şi are voie să facă orice, casa va rămâne a ei. Până la sosirea noului proprietar, evident, care e posibil s-o păstreze cum la fel de bine poate s-o arunce în stradă.

Cei care pleacă, călătoresc într-un tren pentru anima