eMAG, cel mai mare magazin online din România, lansează oferta de poliţe de asigurare RCA în cadrul eMAG Marketplace. Noua gamă de servicii din oferta eMAG este dezvoltată în parteneriat cu Asigura | Netrisk Broker de Asigurare.
„Asigurările se înscriu în categoria produselor şi serviciilor care promit o dezvoltare exponenţială în mediul online al următorilor ani. Obiectivul nostru este să devenim un consilier de încredere şi transparent pentru cei care doresc să afle foarte rapid toate ofertele din piaţa şi să încheie pe loc o asigurare. Până la sfârşitul anului avem o promoţie specială de lansare prin care oferim 15% discount pe loc la orice poliţă. Vizăm în primul an o cotă între 3 şi 5% din piaţa RCA”, a declarat Radu Apostolescu, vicepreşedinte, director de dezvoltare eMAG.
Cea mai mare pondere în totalul poliţelor de asigurare încheiate în România în acest moment este reprezentată de asigurările de tip RCA. Dacă la nivelul întregii pieţe de asigurări, peste 35% din vânzări sunt reprezentate de poliţele RCA, în mediul online ponderea acestora se apropie de 85%, datorită accesului facil la oferta extinsă, precum şi a modalităţii confortabile de comandă şi de primire a poliţelor, comparativ cu mediul offline.
Noua categorie va fi disponibilă prin eMAG Marketplace, ca urmare a parteneriatului pe care eMAG l-a semnat cu Asigura | Netrisk Broker de Asigurare, unul dintre cei mai importanţi brokeri de asigurări online.
"Dorim să oferim tuturor clienţilor posibilitatea de a încheia poliţe de asigurare direct de pe eMAG. Alături de poliţele RCA, vom continua în scurt timp cu implementarea de noi produse precum asigurările auto CASCO, asigurari de locuinţe, asigurari călătorie şi chiar şi asigurările de sănătate", a declarat Răzvan Pavel, directorul general al Asigura | Netrisk broker de asigurare.
Vizitatorii