Tineretul Liberal din Pitești a organizat la Librăria Mon Cher (fostă Librăria Mea) cea de-a doua ediție a întâlnirilor desfășurate sub egida Cafeneaua liberală. Subiectul a fost, de această dată, monarhia, abordată comparativ cu republica de astăzi. Cel care a susținut prezentarea a fost profesorul de istorie Robert Zidaru, el însuși membru al PNL și fost lider al TNL Ștefănești. Acesta a discutat atât despre istoria regalității în România, cât și despre circumstanțele schimbării regimului monarhic și despre realitățile de astăzi.
Unirea Principatelor, experiment masonic
Robert Zidaru le-a povestit mai tinerilor săi colegi cum a apărut ideea monarhiei în România, spunând că aceasta a fost determinată mai întâi de un experiment masonic, care voia să arate că o țară din zona de influență a Imperiului Otoman putea să se civilizeze. Așa a apărut Alexandru Ioan Cuza, el însuși mason, care trebuia să unifice Moldova și Țara Românească, după care să lase locul unui principe străin. Acest lucru s-a întâmplat, iar, spre norocul nostru, așa cum spune profesorul liberal, primul rege al românilor a fost Carol de Hohenzollern, militar de carieră, care a avut cea mai lungă și una dintre cele mai reușite domnii din istorie. Această domnie a început chiar lângă Pitești, cu semnarea unui act de grațiere a unui prelat care complotase împotriva venirii noului domnitor al țării. „Carol a avut o calitate deosebită ca om, la fel şi Ferdinand”, spunea Robert Zidaru, care a povestit că și urmașul lui Carol I, Ferdinand, a fost un rege deosebit.
De la amanții reginei Maria la amanta regelui Carol al II-lea
Prezentarea profesorului Zidaru nu a ocolit și aspectele picante din viața regilor României. Astfel, despre Ferdinand se știa că obișnuia să bea cu ofițerii și chiar îi plăceau țigăncile tinere, în vreme ce soția sa, regina Maria, era o femeie de viață, care ave